În timpul vizitei oficiale de două zile în Grecia, Mahmoud Abbas a făcut un anunţ care reprezintă un pas important pentru recunoaşterea unui stat palestinian.

„Suntem pe cale să înlocuim numele emitentului pe paşapoartele palestiniene. Într-un an de zile sau chiar mai puţin vom emite documente de călătorie cu numele de stat Palestina. Nu vom mai permite nimănui să se folosească de titulatura Autoritatea Palestiniană”, a declarat Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene.

Cel mai important moment al vizitei lui Mahmoud Abbas în Grecia a fost, însă, votul din Parlamentul de la Atena, care a adoptat o rezoluţie ce-i solicită Executivului să recunoască statul palestinian.

„Parlamentul elen face apel la promulgarea procedurilor necesare recunoaşterii statului Palestina şi la demararea oricăror acţiuni diplomatice pentru reluarea imediată a negocierilor de pace israeliano-palestiniene”, a declarat Nikos Voutsis, preşedintele Parlamentului grec.

Mahmoud Abbas a salutat acest vot istoric. 136 de ţări au recunoscut statul palestinian. Printre ele se numără România, Cehia şi Polonia, care au făcut aceste lucru înainte de a deveni state membre ale Uniunii Europene. Pe 30 septembrie, drapelul palestinian a fost ridicat pentru prima dată la sediul ONU din New York.