Şeful executivului comunitar a declarat că întâlnirea avută miercuri cu preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a permis „eliminarea ultimelor obstacole care au blocat drumul către o decizie pozitivă cu privire la liberalizarea vizelor pentru Ucraina”, fără să ofere detalii.

Însă el s-a referit cel mai probabil la preocupările privind la întârzierea implementării reformelor promise de guvernul de la Kiev, confruntat cu o criză economică şi cu separatismul prorus. Totuşi, după discuţia cu Juncker, Poroşenko a promis continuarea reformelor promise. „Ucraina va continua reformele sistemice în domeniile justiţie, afaceri interne şi pentru combaterea corupţiei”, a asigurat liderul ucrainean.

Însă există în continuare posibilitatea ca unele state membre ale blocului comunitar să aibă rezerve faţă de liberalizarea vizelor pentru Ucraina, Georgia şi Kosovo sau numai pentru una ori două dintre ele. O cauză a acestei reticenţe ar putea fi migraţia, unele guverne temându-se de creşterea numărului celor care ar putea astfel să profite pentru a-şi găsi un loc de muncă în statele vest-europene. În ce priveşte Kosovo, o problemă suplimentară o constituie faptul că cinci ţări din UE (România, Grecia, Slovacia, Cipru şi Spania) nu i-au recunoscut independenţa ca stat.