Gaidar a fost un reformator liberal sub preşedintele Boris Elţin. La începutul anilor ’90 el a lucrat la crearea noului stat, care a apărut pe ruinele Uniunii Sovietice. Până în prezent, mulţi ruşi îl acuză de situaţia dificilă a economiei ruse în 90 de ani. Cu puţin înainte de moartea sa, în 2009, el a scris o carte în care expune fără milă deficienţele sistemului sovietic şi avertizează în legătură cu noua megalomanie rusă.

Preturile pentru petrol în 2006 au început din nou să crească, la fel ca în vremea lui Leonid Brejnev, conducătorul URSS. În acelaşi timp, Gaidar privea cu îngrijorare cum toata Rusia este cuprinsă de mitul istoriei moderne a ţării. Potrivit acestuia, Uniunea Sovietică a fost întotdeauna o superputere, dar reformatorii – nişte nebuni sau poate agenţi străini – au venit la putere şi au dus ţara în dezastru. Această viziune este foarte periculoasă – credea Gaidar – pentru ţară şi întreaga lume.

Mai rău este că preşedintele rus Vladimir Putin şi elita sa sunt încântaţi să recurgă la „armele politice nucleare” şi să facă apel la nostalgia postimperială, pentru a se menţine la putere. Potrivit lui Gaidar, Putin a deschis astfel o cutie a Pandorei în Rusia. „Este o boală”, a scris el despre sindromul postimperial. „Şi Rusia este într-o fază periculoasă a bolii.”

În istoria economică a lui Gaidar se pot găsi explicaţii ale mai multor fenomene ale societăţii ruse contemporane. Inclusiv nostalgia şi retorica „mâinii forte”, care apar în mod constant. A venit la scurt timp după moartea lui Stalin. Şeful Comisiei de Stat pentru Planificare, Nikolai Baibakov, se plângea în memoriile sale despre „iresponsabilitatea” de la şedinţele de lucru, care a apărut imediat după dispariţia lui Stalin.

„Nu e de mirare”, a scris Gaidar. „Dacă sistemul economic se bazează pe teama de regim, atunci când acesta dispare, economia se prăbuşeşte”. Într-adevăr, disciplina economică după 1953 s-a diminuat imediat. Când Nikita Hruşciov, succesorul lui Stalin, a vizitat în 1956 Donbasul sovietic, el a descris situaţia într-o propoziţie scurtă: „S-a furat totul”.

Creşterea preţurilor pentru petrol, colacul de salvare

În acelaşi timp, Gaidar explică de ce nu mai este posibilă revenirea la teroarea totalitară în Rusia. Birocraţia sovietică este prea înfricoşată de regim şi represiuni. Şi astfel, în anii 60, a fost făcut un fel de contract între societate şi autorităţi. Populaţia rămâne loială regimului, în schimb acesta garantează programe sociale extinse şi preţuri fixe în comerţul cu amănuntul. Această descriere este foarte asemănătoare cu logica regimului lui Putin. Apoi, corupţia, ineficienţa şi o pasiune pentru proiecte ambiţioase la scară largă, foarte scumpe, dar în cele din urmă care aduc pierdere, toate acestea conducerea actuală a Rusiei le-a moştenit din perioada sovietică. 

Apoi, atunci ca şi acum, un astfel de sistem avea o singură salvare – creşterea preţurilor pentru petrol. În anii ’70 şi ’80, această creştere a acoperit toate erorile, şi ţara a dus un trai cu preţuri neschimbate. Şi, la fel ca şi astăzi, preţurile ridicate pentru petrolul au împins conducerea sovietică la aventuri în politica externă, aşa cum a fost războiul din Afganistan.

Industria de apărare a devenit un colos care, potrivit lui Gaidar, nu se mai supunea nici măcar logicii militare. Armele produse în URSS au atins un volum atât de mare, încât analiştii americani din anii ’80 au ajuns la concluzia că Uniunea Sovietică se pregăteşte pentru un război ofensiv. Deşi URSS nici în gând nu avea.

Gaidar a încercat să explice publicului larg din Rusia că problema economică a Rusiei nu a fost generată de „terapia sa de şoc”. El a explicat în detaliu că criza alimentară nu a fost rezultatul reformelor lui Gorbaciov, ci doar consecinţa dezvoltării economice a Uniunii Sovietice. Şi el nu s-a zgârciţi la epitete în descrierea haosului şi a neputinţei perioadei de tranziţie – atmosfera din cauza căreia, mai târziu, mulţi ruşi vor căpăta un sentiment de umilinţă şi dezgust pentru orice fel de reformă.

În cartea sa Gaidar a explicat că blestemul petrolului şi a economiei slabe rămân cele mai mari riscuri ale conducătorilor autoritari din Rusia. Deşi economiştii au învăţat multe din greşelile Uniunii Sovietice şi au construit o economie mai stabilă, cu toate acestea, nici actuala conducere a Rusiei, în faza preţurilor ridicate pentru petrol, nu a reuşit să reducă dependenţa economiei de exporturile de materii prime. Această situaţie, combinată cu „sindromul postimperial” se poate dovedi din nou fatală pentru Rusia.