Potrivit planului şefului agenţiei menţionate, Budi Waseso, o închisoare construită pe o insulă înconjurată de ape pline de crocodili i-ar păstra izolaţi pe traficanţii de droguri de curieri şi utilizatori, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Slamet Pribadi.

Responsabilul a indicat totodată că Budi Waseso va călători în trei provincii ale ţării pentru identificarea celor mai feroce crocodili şi pentru a dovedi că planul este serios, a adăugat Slamet Pribadi.

Acest plan survine în contextul în care Indonezia a adoptat o poziţie extrem de dură împotriva traficului de droguri, iar în acest an autorităţile au executat 14 traficanţi, sfidând comunitatea internaţională care solicita clemenţă.

Potrivit Ministerului Justiţiei, cel puţin 121 de persoane sunt în prezent condamnate la moarte în Indonezia, dintre care 35 străini, cea mai mare parte pentru infracţiuni legate de droguri.