„Mecanismul ceasului, care cântăreşte cinci tone, este pe punctul de a ceda şi este o problemă catastrofală, astfel încât trebuie să intre în reparaţii cât mai repede posibil”, notează sursa.

Deşi nu există probleme structurale legate de clădire, care face parte din Palatul Westminster, există unele defecţiuni legate de ace şi un dezechilibru la pendul, ceea ce face tot mai dificil ca ceasul să dea ora exactă, scrie publicaţia.

Planul de restaurare include instalarea unui ascensor în turn şi modernizarea lui pentru a corespunde criteriilor de siguranţă prevăzute în Legea de Securitate şi Sănătate britanică care reglementează toate edificiile în care lucrează persoane.

Lucrările au fost deja aprobate de către comitetul administrativ al Camerei Comunelor. Experţii nu pot preciza cât timp vor dura aceste lucrări, dar au estimat că s-ar putea prelungi trei ani din cauza stării dificile în care se află ceasul.

Nu este prima dată când Big Ben, ale cărui bătăi de clopot dau ora la fiecare 30 de minute, în timp ce sfertul de oră are sunet distinct, este oprit. Ultima oară a fost în 2007. Ceasul a rămas în tăcere şi la lucrările de întreţinere din 1934, 1956 şi 1990, în timp ce în 1976, bătăile de clopot nu s-au auzit câteva luni din cauza unei defecţiuni.