Berbec
Ai tendinţa de a exagera cu gesturile care îţi confirmă un statut special, de persoană cu care nu se poate negocia, în anturajul apropiat şi în familie.
Taur
Eşti tentat(ă) să inventezi reguli pe care să le respecte cei din familie, fără să ţii cont de faptul că tu ar trebui să fii primul care le respectă, ca să le dai greutate.
Gemeni
Există riscul unor confruntări inutile în anturaj sau între tine şi anumite persoane din anturaj. În cazul în care eşti doar martor, vei putea tempera avântul celor implicaţi.
Rac
Ies la lumină anumite porniri pe care nici ţie nu îţi face plăcere să le observi la tine. Un lucru bun ar fi să-ţi ţii sub control orgoliul sau egoismul excesiv.
Leu
Încerci să te ocupi de tine, de treburile şi responsabilităţile tale, dar s-ar putea să nu beneficiezi de liniştea de care ai avea nevoie pentru asta.
Fecioară
Se poate instala o oarecare dezordine în familie sau între tine şi alte cercuri în care te vei afla astăzi. Trebuie să ştii că orice încercare de a face ordine cu forţa va fi văzută ca o naivitate.
Balanţă
Ai putea avea o zi destul de tensionată, din cauza discuţiilor în contradictoriu din cercul de prieteni sau de rude. Nu toţi îşi doresc armonie şi linişte, ca tine.
Scorpion
Va conta foarte mult ceea ce vei decide să faci astăzi în chestiunile care te supără cel mai mult. Cei din familie au nevoie de cooperare, nu de coordonare.
Săgetător
Se tulbură apele astăzi şi ies la iveală porniri care se bazează pe orgoliu, excese de autoritate şi altele asemenea. Nu ai de ce să te laşi în voia acestor porniri.
Capricorn
Ai putea apela la acea parte a minţii tale care rămâne lucidă, indiferent cât de multe complicaţii trăieşti. Aşa te vei asigura că îţi poţi păstra calmul şi vei rămâne corect(ă).
Vărsător
Ar fi de dorit să ţii cont, înainte de a ajunge la anumite concluzii sau de a lua decizii, şi de părerea celorlalţi, în special de cea a partenerului de cuplu.
Peşti
S-ar putea să apară mai multe motive de supărare decât de obicei şi să îţi fie serios puse la încercare răbdarea şi toleranţa. Însă vei reuşi să faci faţă, fără probleme, dacă vei dori asta.