Prezicerile astrale pentru astăzi, 12 ianuarie

Prezicerile astrale pentru astăzi, 12 ianuarie
Sursa: libertatea.ro Foto: stirimondene.eu 12.01.2017 09:38
Berbec
 
Este o zi cu tendinţe diverse, din care poţi alege ceea ce crezi de cuviinţă. Ca să ai o zi reuşită, însă, e nevoie să ţii cont şi de nevoile reale ale celorlalţi.
 
Taur
 
Constrângerile financiare sau de orice altă natură se pot transforma în motivaţii pentru conflicte acute cu cei din jur, indiferent că aceştia au avut sau nu vreun rol.
 
Gemeni
 
Revii la preocupări serioase, de unul singur. Acum ştii pe cine şi în ce situaţii te poţi baza. Experienţa acumulată te poate ajuta să îţi păstrezi calmul, indiferent de situaţie.
 
Rac
 
Poţi avea senzaţia clară că abia acum încep să apară problemele la care te aşteptai. Dar nici nu e cazul să le exagerezi, ca să nu le complici inutil.
 
Leu
 
Treci la treburi serioase şi asta te poate ajuta să ignori orice problemă supărătoare şi să te concentrezi pe ce ai de făcut, şi la serviciu, şi acasă.
 
Fecioară
 
Acorzi atenţie celor dragi, în mod special, pentru că ei au nevoie de asta. Şi tu ai nevoie să dăruieşti, să scoţi la lumină cea mai frumoasă parte a fiinţei tale.
 
Balanţă
 
Treci la treabă, gata cu teoriile şi discuţiile cu membrii familiei, care ştiu, şi ei, ce au de făcut. Chiar ar fi o idee bună să nu te axezi pe discuţii, ci pe fapte.
 
Scorpion
 
Eşti dispus să faci unele concesii unor apropiaţi, fără să recunoşti acest lucru. Ai prefera ca nici ei să nu aducă vorba despre asta, dar nu-i poţi controla.
 
Săgetător
 
Acum ai ocazia să vezi dacă ai asimilat corect anumite experienţe, cele mai recente, despre administrarea corectă a banilor şi a resurselor proprii.
 
Capricorn
 
Ai vorbele la tine, te exprimi foarte clar, în sfârşit. Pe acest fond, nu vor mai conta, la fel de mult, nemulţumirile, indiferent de sursa sau de intensitatea lor.
 
Vărsător
 
Revii la preocupări mai terestre, cum ar fi starea ta de sănătate şi volumul de muncă pe care trebuie să ţi-l asumi şi nu e vorba doar de cel de la serviciu.
 
Peşti
 
Îţi îndrepţi atenţia asupra prietenilor, cercului de cunoştinţe şi rude. Acolo sunt destule nelămuriri, dar nu e cazul să îi judeci prea aspru.

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP