Berbec
Ceva din tine se opune cursului firesc al unor evenimente şi ar fi bine să descoperi ce anume, ca să ştii de ce situaţiile care te enervează nu se îndreaptă.
Taur
Relaţiile cu cei dragi intră pe un alt făgaş sau, cel puţin, aşa ar trebui, ca să evolueze frumos şi armonios. S-ar putea să observi că nu îţi convine ceva la acest proces.
Gemeni
Un membru al familiei vine cu o propunere bună pentru toţi, dar reacţiile pe care le va primi îl pot determina să renunţe, ceea ce nu e de dorit.
Rac
Dintr-o discuţie cu cineva din anturaj se poate desprinde o concluzie care nu îţi este deloc pe plac. Situaţia se va schimba, trebuie doar să ai răbdare.
Leu
Ai ceva de învăţat despre valoarea proprie şi felul în care este privită aceasta de cei din jur. Degeaba aştepţi să îţi fie recunoscută, dacă nu este cunoscută, mai întâi.
Fecioară
Există posibilitatea să te opui, fără să stai prea mult pe gânduri, unei propuneri foarte bune, venite de la un partener, cel mai probabil cel de cuplu.
Balanţă
Ai nevoie de refacere, de recăpătarea liniştii şi echilibrului care îţi lipsesc. Cea mai bună cale este să ţii cont de limitele tale naturale şi să nu pui presiune pe cei din jur.
Scorpion
Cei dragi au pentru tine un dar de mare preţ, care poate veni sub forma unui cadou, dar poate fi şi un moment de apropiere care face ca tensiunile să dispară şi care îţi încălzeşte inima.
Săgetător
Ai putea trăi momente tensionate, legate de o problemă de familie. Soluţii de moment nu prea există, dar, cu siguranţă, îţi va face bine să fii calm şi binevoitor.
Capricorn
Un apropiat reuşeşte să scoată la lumină o anumită problemă. Reacţia ta poate fi nepotrivită, pentru că intenţia aceluia este să discute sincer cu tine.
Vărsător
O problemă de administrare a unor bunuri se complică dincolo de capacitatea ta de anticipare, poate şi din cauză că ai ignorat anumite informaţii.
Peşti
De la tine porneşte un impuls, pe care îl consideri bun, şi ajunge un cu totul alt mesaj la partenerul de cuplu. Nu e vina cuiva, e doar o confuzie greu de evitat.