Berbec
Poţi dovedi că eşti mai generos decât te consideră unii dintre apropiaţi, nu pentru a le face pe plac, ci ca să îţi faci ţie o bucurie, dăruind.
Taur
Dincolo de nevoia ta de a acumula motive ca să te simţi în siguranţă în privinţa viitorului, ai priorităţi ale prezentului, cum ar fi solicitările din partea anturajului.
Gemeni
Ai ocazia de a reface anumite planuri, intenţii sau simple dorinţe pe care le-ai păstrat în suflet, în special cele legate de evoluţia profesională şi în familie.
Rac
Te poţi elibera de ghemul de griji pe care l-ai tot urzit până acum, într-o singură clipă în care să înţelegi că nu ai nevoie de ele. E de ajuns câte eforturi faci zi de zi.
Leu
Poţi face o revoluţie personală, într-un moment de inspiraţie, dând uitării gândurile negre care te-au consumat până acum, mai ales pe cele legate de viitor.
Fecioară
Este important cum anume vei aborda situaţiile încurcate. Îţi va fi mai uşor dacă vei lua în calcul propria contribuţie la toate complicaţiile apărute.
Balanţă
S-ar putea să fii surprins de anumite gânduri, deosebit de frumoase, pe care le vei îmbrăţişa imediat, pentru că le simţi ca fiind apropiate de firea ta adevărată.
Scorpion
Ai toate calităţile necesare pentru a vedea partea bună a unor experienţe din trecut, pe care acum vrei neapărat să le rememorezi.
Săgetător
Se poate desface o sumă de complicaţii legate de familie, fără să intervină cineva anume, doar printr-o răzgândire de moment, căreia, probabil, nici nu îi vei da importanţă.
Capricorn
Vei recupera o parte din încrederea pierdută, iar unii dintre membrii familiei vor da semne de revenire asupra unor decizii luate fără acordul tău.
Vărsător
Ar fi de dorit să fii mai atent decât de obicei la ce se discută în jurul tău, la ce ţi se spune, ca să poţi selecta informaţiile de valoare.
Peşti
Ceva se schimbă în atitudinea ta faţă de sarcinile de serviciu. Pregăteşti, interior, acest moment special de multă vreme, dar tot vei fi plăcut surprins.