Berbec
Poate fi debutul unei perioade mai active pe plan profesional, al călătoriilor sau progresului făcut cu paşi mici, cu multă muncă şi implicare.
Taur
Dorinţele tale pot exploda astăzi şi nu foloseşte nimănui o astfel de izbucnire. Mai ales dorinţa de a-i controla pe ceilalţi şi resursele lor poate provoca probleme.
Gemeni
Este o zi de înnoire, dar nu e obligatoriu ca noutăţile să fie pozitive, tu le vei face să fie aşa. Domeniul vizat este cel al relaţiilor, cu anturajul şi cu partenerul de cuplu.
Rac
Este posibil să se schimbe ceva în legătură cu munca, să capeţi alte responsabilităţi sau să ai un alt program. Starea de sănătate poate fi influenţată, direct sau indirect.
Leu
Ziua îţi aduce o energie nouă, specială, revigorantă pe toate planurile fiinţei tale. Te întorci la anumite plăceri, pe care le-ai abandonat la un moment dat.
Fecioară
Te poate surprinde această zi, dacă nu eşti pregătit pentru modificarea unor planuri sau atitudini faţă de apropiaţii care sunt mai independenţi din fire.
Balanţă
Ai putea primi o invitaţie la un eveniment plăcut din viaţa unui prieten sau a unei rude. Vei simţi imediat un flux nou de energie, care te va ajuta să îţi împrospătezi viaţa.
Scorpion
Se poate produce o schimbare pe plan profesional, un pas înainte important sau chiar un progres consistent, dacă l-ai pregătit din timp.
Săgetător
Astăzi debutează o perioadă mai dinamică, în care vei putea concretiza multe dintre iniţiativele la care ai lucrat fără prea mult spor până acum.
Capricorn
Este important să ştii că va trebui să te întorci la preocupări care să îţi asigure un anumit echilibru interior şi să te ajute să îţi menţii sănătatea, pe toate planurile.
Vărsător
Poate nu vezi avantajele unei strategii bazate pe răbdare, dar aceasta se va dovedi cea mai bună alegere, în timp. Graba nu te ajută cu nimic.
Peşti
Se schimbă ceva la serviciu sau chiar tu eşti cel care generează modificarea situaţiei profesionale. Cert e că ceva începe acum şi se anunţă a fi bun.