Berbec
Poate fi o zi foarte agreabilă, cu numeroase momente speciale, mai ales în familie sau în mediul intim, pur şi simplu, acolo unde eşti tu însuţi.
Taur
Ai ocazia de a trăi o zi frumoasă în compania partenerului de cuplu. Se reface legătura sufletească dintre voi, fără eforturi speciale. E ceva ce vine de la sine.
Gemeni
Există posibilitatea de a te folosi de farmecul personal pentru a obţine un beneficiu care te va ajuta să scapi de o problemă financiară sau de una legată de un bun necesar.
Rac
Vei fi surprins foarte plăcut de şansa pe care ţi-o aduce această zi de a şterge toate neînţelegerile cu persoana dragă şi de a visa la zile fericite împreună.
Leu
Te bucuri de o atmosferă cum nu ai mai văzut de mult în familie. Poate fi declanşată de un eveniment sau nu va avea vreo cauză aparentă, dar va fi un beneficiu pentru toţi.
Fecioară
O zi pe placul tău, mai ales în domeniul relaţiilor cu anturajul apropiat. Lucrurile merg bine, se ajunge uşor la o înţelegere şi se pot rezolva multe probleme.
Balanţă
Este posibil să ai parte de o reuşită pe plan profesional, ca rezultat al bunăvoinţei unui şef sau prin recunoaşterea unor eforturi.
Scorpion
Revin, din trecut, sentimente uitate sau doar neglijate şi va trebui să ţii cont de ele, să le îngrijeşti ca să nu se ofilească din nou.
Săgetător
Ai ocazia de a armoniza anumite situaţii legate de familie, care ţi-au dat bătăi de cap mult timp. Totul se petrece într-un plan subtil, departe de ochii necunoscătorilor.
Capricorn
Poţi primi un ajutor nesperat de la un apropiat, într-o problemă pe care nu credeai că o vei putea modifica în vreun fel.
Vărsător
Te poţi bucura de o îmbunătăţire importantă a unei relaţii la locul de muncă sau de o schimbare în program care nu va fi definitivă, dar te încântă acum.
Peşti
Sentimentele care te animă sunt mai intense decât de obicei şi te vei bucura de efectele lor. Îţi schimbă viaţa, îţi colorează în culori deschise viitorul şi te revigorează.