Berbec
Influenţele acestei zile sunt complexe, dar au ceva în comun: nevoia de a te elibera de orice sursă de suferinţă inutilă, care te epuizează.
Taur
Vei avea ocazia de a reconsidera anumite decizii, inclusiv pe cele legate de starea de sănătate sau de relaţiile de la locul de muncă, puternic afectate în trecutul apropiat.
Gemeni
Dorinţa de a-i vedea pedepsiţi pe cei care ţi-au făcut rău te poate bloca, iar treburile cu adevărat importante să treacă pe planul secund.
Rac
Partenerul de cuplu sau o altă autoritate vrea să intervină brutal asupra relaţiei tale cu familia de bază. Intenţia este de a elimina anumite blocaje care complică viaţa tuturor.
Leu
O confruntare cu unul dintre cei din anturajul apropiat te poate ajuta să înţelegi anumite probleme interne, noduri emoţionale de care nu ai reuşit să scapi.
Fecioară
Poate că ai dreptate şi problemele financiare sunt un motiv suficient ca să te preocupi doar de ele, dar apropiaţii au nevoie de explicaţii, nu de scuze târzii.
Balanţă
Impresia că te afli într-o situaţie fără ieşire te poate conduce la reacţii exagerate care, cu siguranţă, vor face mai mult rău decât bine.
Scorpion
Ai tendinţa de a pedepsi prin cuvinte, mai ales dacă ceva îţi aminteşte de suferinţele recente. Este esenţial să fii conştient de ce faci.
Săgetător
Chiar dacă nu îţi place asprimea, azi ai putea prefera acest mod de abordare a situaţiilor stresante. Efectele vor fi diverse, dar majoritar neplăcute.
Capricorn
Este alegerea ta cum anume să reacţionezi faţă de o situaţie care îţi pătează imaginea sau duce la un conflict cu superiorii, mai mari sau mai mici.
Vărsător
Vechile metode de abordare a conflictelor cu cei din anturaj nu mai pot fi folosite. Ai nevoie de o nouă abordare, mai flexibilă, bazată pe toleranţă şi bunăvoinţă.
Peşti
Relaţiile cu cei dragi se pot complica din cauza unor temeri care îţi umbresc viziunea despre viitor.