Berbec
Te poţi amăgi singur cu tot felul de iniţiative profesionale care nu îţi vor aduce succesul dorit. Momentul nu e bun, intenţia e corectă.
Taur
Ai putea alege să priveşti doar în direcţia limitelor, interdicţiilor şi lipsurilor, deşi ştii că nu îţi este de folos. Doar o privire în direcţia opusă ar putea aduce echilibrul.
Gemeni
Există o contradicţie între dorinţă şi responsabilitate astăzi şi vei percepe acest conflict mai ales în relaţia de cuplu, acolo unde sunt cele mai multe întrebări care îşi caută răspuns.
Rac
Ai putea refuza orice iniţiativă a partenerului de cuplu fără să îi oferi vreo explicaţie, ca şi cum nu te-ar mai interesa armonia atât de necesară acestei relaţii.
Leu
Poţi percepe foarte acut instabilitatea pe care o generează lipsa unor planuri de viitor ferme şi de aceea vei dori să le creionezi rapid. Graba va strica acest demers.
Fecioară
Eşti prins între proiectele prietenilor şi cele ale celor dragi, iar între acestea sunt destule contradicţii. Poate că nu e nevoie de o alegere în acest moment.
Balanţă
Ar fi o alegere bună să priveşti detaşat la evenimentele generate de dorinţa de schimbare a celorlalţi. Nu e uşor, dar e un efort deosebit de util.
Scorpion
Evaluezi corect limitările pe care trebuie să le respecţi în relaţiile cu cei dragi, dar te înşeli când faci acelaşi lucru în privinţa eforturilor pe care va trebui să le depui pentru ei.
Săgetător
Impresiile pe care evenimentele din propria viaţă ţi le produc sunt puternice şi poate de aceea simţi nevoia să ajungi la anumite concluzii, să desprinzi un înţeles din ele.
Capricorn
Este esenţial să iei diplomaţia cu tine, orice ai avea de făcut astăzi. Atitudinile aspre pot produce mai multe pagube decât poţi prevedea tu.
Vărsător
Poţi descoperi mecanismele prin care te sabotezi singur, în cazul în care te interesează cauzele unor stări sufleteşti ciudate pe care le trăieşti în această perioadă.
Peşti
Este o zi complexă, ca şi tine, şi acesta poate fi motivul pentru care te vei simţi foarte bine sau, cel puţin, vei reuşi să controlezi situaţiile dificile şi să le dai sensul dorit.