Berbec
Ai putea avea o zi specială, cu numeroase momente frumoase, mai ales în compania celor apropiaţi. Ca să ai acces mai uşor la aceste influenţe, e nevoie de mai multă maturitate.
Taur
Primeşti şansa unor schimburi de idei cu oameni deosebiţi, pe care îi iubeşti sau de care doar ai nevoie şi îi tratezi cu maximă atenţie.
Gemeni
Va conta foarte mult cum vei alege să reacţionezi faţă de nemulţumirile, fireşti, ale celor din familie. Există probleme care nu se pot rezolva imediat, dar sunt reale.
Rac
S-ar putea nărui unul din planuri, poate cel la care ţineai cel mai mult. Ar trebui să iei în calcul faptul că asta arată cât era de fragil.
Leu
Eşti mai interesat de cei din anturaj, iar asta va duce la o reacţie frumoasă din partea lor. Aşa vei reuşi să accepţi că izolarea nu îţi aduce nimic bun.
Fecioară
Refuzi un sfat, o idee, o sugestie, din motivul că vine de la un adversar declarat sau de la un partener cu care te-ai certat. Pierderea va fi doar a ta.
Balanţă
Eşti sursa principală a stării de armonie sau de dizarmonie care se va instala astăzi în relaţiile principale. Tentaţia de a cere ceva ce nu ţi se cuvine ar trebui evitată.
Scorpion
Ai impresia că poţi controla orice situaţie, mai ales pe cele care fac referire la finanţele tale şi cele ale partenerilor. Multe se vor schimba în aceste domenii, în perioada următoare.
Săgetător
Priveşti cu mai mult interes spre cercul de prieteni şi cunoştinţe. Acolo există oameni preţioşi, care, poate, nu ştiu să se exprime prea bine.
Capricorn
Traversezi un moment crucial pentru recuperarea bunei imagini pentru care ai făcut eforturi deosebite. Este esenţial să nu îţi asumi riscuri acum.
Vărsător
Poţi primi un sfat de mare valoare de la un prieten pe care nu îl prea preţuieşti, pentru că e incomod şi îţi spune numai ce ai nevoie să auzi, nu ce ţi-ar plăcea.
Peşti
Eşti pregătit să te ocupi, cu maximă sinceritate, de nevoile celor apropiaţi, să devii mai detaşat şi mai senin în reacţii, sfaturi sau concluzii.