Berbec
Un grup în care te afli vor să dea curs unor acţiuni pe care tu nu le consideri tocmai înţelepte. Îi poţi informa despre rezervele tale faţă de ceea ce vor să facă, dar cel mai probabil nu te vor asculta. Începi să te îndoieşti de propriile ţeluri şi ai impresia că îţi va lua prea mult să le îndeplineşti. Rezistă! Câteodată unele lucruri durează mai mult decât ai vrea, dar asta nu înseamnă că nu se vor întâmpla.
Taur
Planurile de a ieşi cu prietenii sau de a îţi petrece ziua cu partenerul vor trebui amânate datorită responsabilităţilor profesionale pe care le ai. Asta te va indispune, mai ales pentru că va trebui să îi dezamăgeşti pe ceilalţi, dar lucruri de genul se pot întâmpla mereu. Nu lăsa asta să te supere, nu îţi va afecta nici relaţiile de prietenie, nici relaţia sentimentală. Munceşte din greu, termină ce ai de făcut şi rezervă-ţi timp pentru a te distra mai târziu.
Gemeni
Sănătatea ta a fost de fier în ultimele săptămâni, dar azi te simţi puţin bolnav. Totul se datorează stresului acumulat de-a lungul timpului. Ai muncit mult şi nu te-ai concentrat pe nimic altceva, aşă că corpul tău suferă acum. Ai nevoie de odihnă. Ia-ţi nişte timp liber şi relaxează-te puţin. Nu te simţi vinovat, până şi Preşedintele are nevoie de odihnă.
Rac
Degeaba ai plănuit o seară alături de prieteni şi partenerul actual, este posibil să trebuiască să amâni datorită unor lucruri care nu ţin de tine. Asta poate fi frustrant şi dezamăgitor, dar nu prea ai ce face. Reprogramează şi gândeşte-te la altceva pentru diseară. Umpleţi timpul cu ceva. Uită-te la un film sau de ce nu, apucă-te de cântat.
Leu
Evenimentele neplăcute din cartier îţi pot deprima familia. Poate fi ceva major ca de exemplu constructori care izbucnesc în plâns sau ceva minor ca un meci de fotbal într-o zi cu ploaie. Nu contează ce se întâmplă, îţi va îngreuna viaţa pentru o vreme şi va trebui să faci faţă. Între timp, încearcă să îi înveseleşti pe ceilalţi cu o petrecere surpriză. Întotdeauna funcţionează.
Fecioară
Azi este posibil să auzi anumite zvonuri despre una sau mai multe persoane pe care le cunoşti sau chiar despre modul tău de lucru. Nu fii surprins dacă mai mult de o persoană te va suna sau îţi va trimite un email legat de asta. Cu toate acestea, această informaţie este posibil să nu fie de încredere. Poate fi bazată doar pe aluzii sau chiar minciuni. Încearcă să vezi care este realitatea înainte de a face ceva.
Balanţă
Anumite proiecte personale şi profesionale la care ai lucrat se mişca mai încet decât îţi doreşti azi. Te întrebi dacă nu cumva este din cauză că nu ai făcut ceva bine. Nu este cazul. Este fără îndoială o scădere a energiei, care până mâine îşi va revenii la normal. Păstrează-ţi energia, termină ce ai de făcut şi nu te îngrijora. Mergi tot înainte!
Scorpion
Azi te simţi puţin sufocat de situaţia actuală. Te gândeşti să îţi schimbi locul de muncă sau chiar profesia sau poate să te muţi într-un loc mai exotic. Toate par idei bune, dar azi nu este tocmai ziua în care să iei decizii sau să te gândeşti la ce ai vrea să faci. Nu eşti obiectiv. Aşteaptă câteva zile şi gândeşte-te mai bine la ce vrei să faci. Este posibil să îţi schimbi părerea.
Săgetător
Încercările tale de a învăţa cum să lucrezi într-un nou program de calculator sau cu altă formă de echipamente de înaltă tehnologie nu duce nicăieri azi. Vei ajunge să te îndoieşti de abilităţile tale şi te poţi simţii frustrat. Totuşi, nu te lăsa bătut. Eşti la fel de bun ca ceilalţi. Ai nevoie doar să te concentrezi mai mult şi multă perseverenţă.
Capricorn
Nivelul rapid de creştere pe care l-ai experimentat se poate dovedi brusc prea mult pentru azi. Ai nevoie să respiri puţin şi să reflectezi la ceea ce se întâmplă în viaţa ta. Noi prieteni, noi cunoştinţe şi noi oportunităţi bat la uşa ta, dar te întrebi dacă poţi face faţă. Nu te lupta cu sentimentele astea, ci împreună cu ele. Va fi mai bine pentru tine!
Vărsător
Se pare că energia pe care ai avut-o în ultimele săptămâni te lasă baltă azi, panicându-te că nu progresezi. Ca rezultat, te simţi puţin trist. Nu cădea în capcana asta. Ai lucrat într-un ritm alert că era cazul ca într-o zi să mai încetineşti. Acum ai ocazia să respiri puţin înainte să o iei de la capăt. Rezistă!
Peşti
Azi nu eşti în apele tale. Îţi analizezi viaţa şi deşi faci bine, tot te gândeşti că nu te afli unde vrei. Spiritual vorbind, te îndoieşti de modul cum vezi viaţa şi te întrebi ce noi concepte să adopţi pe viitor. Încearcă să îţi distragi atenţia cu o carte sau poate un film. O să simţi mai bine până mâine.