Berbec
Ai impresia că viaţa ta este prea plictisitoare pentru ca oricine altcineva să-i pese. Nu cădea într-o stare de autocompătimire şi convinge-te că nu există suficient entuziasm în viaţa şi trebuie să faci ceva în privinţa asta. Ai încredere că ai puterea să înlături aceste sentiment care te apasă. Gândeşte-te să te alături unui grup de suport unde poţi împărtăşi cu toată sinceritatea aceste sentimente.
Taur
În încercarea de a fi cel mai strălucitor şi cel mai bun star de pe scenă este posibil să uiţi de oamenii cei mai importanţi pentru tine. Ai grijă să nu porţi diferite măşti cu diferite persoane doar pentru a îi linişti pe cei cu care eşti. Unii şi-ar putea da seama de asta şi nu vor fi foarte încântaţi. Încercând să îi înşeli pe alţi este o lipsă de respect. Cel mai bine este să fii tu însuţi şi vei vedea cum toţi vor aprecia asta.
Gemeni
Fă o listă cu ce ai plănuit pentru azi. Emoţii puternice te vor ademeni cel mai probabil de la drumul tău zilnic, numai dacă nu ai un plan concret pentru a nu cădea în capcană. Pune-te pe treabă şi deleagă sarcini oamenilor din jurul tău. Vei fi uimit de timpul pe care îl ai atunci când vei lucra cu oamenii tăi. Ei sunt cei mai buni aliaţi ai tăi.
Rac
Dacă te uiţi atent vei observa anumite aspecte la oamenii pe care niciodată nu le-ai observat. Vor fi o mulţime de activităţi care te prind şi te fac să te gândeşti departe. Îndreaptă-ţi atenţia către alte persoane pentru ghidare când vei fi plecat. Când vei cere ajutorul îl vei primi. În acelaşi timp vei învăţa multe lucruri despre oameni care te vor ajuta.
Leu
Ai grijă să nu pui mare accent pe încăpăţânare azi. Azi este una din acele zile când îţi este cerut să construieşti o structură într-o zi cu vânt. Dacă insişti să foloseşti materiale rigide, vei afla că structura pe care o construieşti se va rupe în două.
Fecioară
Este un lucru bun că eşti o fire flexibilă, mai ales azi. Puterile tale de adaptare vor fi puse la încercare în timp ce te afli înconjurat de emoţii schimbătoare şi atitudini de încăpăţânare. Nu te agăţa de ideea de a obţine răspunsuri de la oameni azi, sunt la fel de confuzi ca şi tine despre anumite probleme. Poartă-te cât mai normal şi acţionează astfel încât să obţii ce voiai.
Balanţă
Eşti frustrat de lipsa de responsabilitate azi. Ai putea să îţi faci planuri cu ceilalţi, dar ei continuă să îşi schimbe părerile despre ceea ce vor. Poate sunt instabili emoţional şi le este teamă să facă următorul pas. Nu îi lăsa pe ceilalţi să te dea înapoi. Fă-ţi planuri şi ţine-te de ele. Unii vor deveni organizaţi în mod natural. Nu este nevoie să îi forţezi.
Scorpion
Te simţi puternic emoţionat azi, deşi îţi vei da seama ce ideea care îţi trece prin cap îţi cere să încetineşti şi să iei lucrurile pas cu pas. Aceste gânduri te pot induce în eroare dacă nu ai grijă. Cel mai important lucru pe care trebuie să îl faci acum este să îţi urmezi inima. Fă ceea ce îţi place şi asociază asta cu oamenii pe care îi iubeşti şi îi respecţi cel mai mult.
Săgetător
Fă un efort să obţii aceea bucată de apă. Fie că este un ocean, un râu, un lac, sentimentul expansiunii şi confortului pe care îl vei găsi acolo va fi extrem de vindecător. Ştim că eşti cel mai mare vindecător pentru tine şi că ai puterea de a împărtăşi asta şi cu ei ceilalţi. Amplifică această energie vindecătoare pentru a da înapoi către natură.
Capricorn
Îţi va fi dificil să fii pe aceiaşi lungime de undă cu emoţiile tale azi. Va fi greu să stai să reflectezi atunci când nu ai parte de liniştea dorită. Sunt o mulţime de lucruri care îţi distrag atenţia în jurul tău şi care te trag în multe direcţii. Ţine minte că aceste forţe nu lucrează neapărat pentru binele tău. Trebuie să găseşti un echilibru în toate astea.
Vărsător
Vei simţi pe pielea ta cum inima ta va fi întoarsă pe toate părţile azi ca o minge de tenis. Într-un minut poţi fi tras într-o direcţie, într-un minut în altă direcţie. În loc să încerci să te împotriveşti acestui sentiment, mai bine profită de asta. Conştient sau inconştient tot ceea ce faci este să explorezi. Încearcă noi lucruri până vei fi sigur că ai găsit ceea ce căutai.
Peşti
Nivelul tău de energie este ridicat azi, dar nu lăsa asta să se transforme într-o atitudine de nu ştii ce urmează să faci. Fii cu picioarele pe pământ deoarece va fi nevoie de tine la muncă sau într-o problemă personală. Aminteşte-ţi că cea mai bună metodă să faci asta este să fii pozitiv pentru a putea rezolva situaţia asta în loc să o laşi să te doboare.