Berbec
Ziua de astăzi este foarte importantă pentru tine pentru că ai parte de un nou început. Poate fi vorba despre o oportunitate profesională care îţi bate la uşă şi de aceea ar fi bine să nu îi dai cu piciorul. Porneşte cu încredere pe noul drum, căci semnele sunt de bun augur.
Taur
Ştii să oferi un sfat bun atunci când cineva are nevoie de el şi de aceea eşti foarte căutat astăzi. Poate vei constata că nu ai timp pentru nimic altceva decât îndrumarea celor din jur şi la finalul zilei te întrebi pentru ce ai pierdut aşa de mult timp, căci sarcinile tale nu le-ai dus la bun sfârşit.
Gemeni
Eficienţa ta este evidentă pentru oricine îţi oferă un pic de atenţie şi nici nu eşti dispus să cedezi în faţa criticilor pe care colegii de muncă ţi le aduc. Pasiunea pentru ceea ce faci se vede fără să faci mari eforturi şi de aici până la rezultate spectaculoase mai este un singur pas. Nu te lăsa ademenit în anturaje din care ieşi cu imaginea şifonată.
Rac
Revii încet, dar sigur în anturajul pe care l-ai cam neglijat, iar acum poţi să te bazezi din nou pe ajutorul prietenilor din jur. Vei remarca faptul că atât timp cât ai fost plecat din grup au avut loc multe schimbări. Nu îţi ajunge seara pentru a afla câte ceva despre situaţia fiecărui cunoscut.
Leu
Pornirile cuiva din familie ţi se par extrem de nepotrivite şi te oferi să îl ajuţi pe cel neajutorat. Vei observa poate că cel debusolat are şi el mândria lui şi de aceea nu vrea să discute cu tine despre ceea ce îl frământă. Toată această luptă se va încheia cu un eşec astăzi, aşa că pregăteşte-te pentru alte zile cu momente tensionate.
Fecioară
Simţi că eşti nedreptăţit la locul de muncă şi că nimeni nu îţi recunoaşte adevărata valoare. Încurajările vin exact atunci când ai nevoie de ele şi de la persoanele care înseamnă cu adevărat ceva pentru tine. Tristeţea pentru un mic eşec profesional va trece rapid şi te vei apuca din nou de muncă.
Balanţă
O activitate ce te umplea de bucurie la un moment dat acum te nemulţumeşte, ba chiar o găseşti de-a dreptul plictisitoare. Nu este cazul să dai vina pe starea de moment pentru că este vorba despre evoluţia ce are loc. Te schimbi şi tu alături de contextele sociale în care ajungi, deci nu te opune evoluţiei.
Scorpion
Dragostea este un teritoriu necunoscut pentru tine, însă toate necazurile sentimentale sunt şi urmare a atitudinii tale distante. Nişte flirturi timide şi o serie de schimburi de priviri îţi dau speranţe că vei închega o relaţie foarte curând. Acum mai rămâne să te arăţi dornic să fii într-un cuplu.
Săgetător
Tu vrei doar să ajuţi o persoana aflata la ananghie şi totuşi eşti tratat de parcă nu te-ai fi implicat în vreun fel în toată situaţia. Te simţi acuzat pe nedrept şi reacţiile tale nu sunt dintre cele mai prietenoase. Oricum ar fi nimeni nu pare dispus să te asculte cu mare atenţie.
Capricorn
Te-ai chinuit din răsputeri să impui nişte reguli şi acum vine cineva care îţi subminează autoritatea în mod evident. Nu ajută faptul că unii sunt de partea ta pentru că puterea de influenţă este destul de mare. Este o zi frustrantă pentru tine şi din punct de vedere emoţional.
Vărsător
Nemulţumirile tale legate de cuplul din care faci parte cresc pentru că ţi se pare că dintr-un motiv sau altul partenerul pierde timpul, iar tu eşti nevoit să te ocupi de lucrurile serioase. Îţi este extrem de dificil să te stăpâneşti, aşa că toate conversaţiile din cuplu sunt tăioase şi lipsite de compasiune.
Peşti
O rudă mai în vârstă pare mult mai pricepută la o activitate şi totuşi nu eşti dispus să îi asculţi sfaturile. Rebeliunea este cauzată de dorinţa de a ieşi în evidenţă cu lucruri cât mai puţin realizate de cei din jur. Această formă de manifestare le va da celor din jur foarte multe bătăi de cap.