Berbec
Ar putea fi o zi specială, dar pentru a beneficia de fondul său pozitiv trebuie îndeplinită o condiţie. Este necesară o atitudine sincer binevoitoare faţă de toţi cei din jur.
Taur
Poţi descoperi soluţii pentru anumite noduri sufleteşti care ţi-au provocat suferinţă ţie şi partenerului de cuplu. Se poate spune că ai putea avea o revelaţie.
Gemeni
Vrei neapărat să faci anumite lucruri şi nu oricum, ci în stilul tău, care poate fi foarte diferit de ceea ce vor ceilalţi. Un compromis va aduce mai multă bucurie tuturor.
Rac
Poţi pierde ceva din afecţiunea sau doar din atenţia de moment a celor dragi, dacă vei dori să spui tot ce îţi trece prin minte, în orice moment.
Leu
Din propriile gesturi vei înţelege unde să te opreşti, ca să nu insişti prea mult şi să îi superi degeaba pe apropiaţi. Cea mai mare şansă a ta vine de la firea-ţi generoasă.
Fecioară
Poate că persoanele din anturaj nu au foarte clar în minte anumite planuri şi de aceea nici nu ţi le spune nimeni. Dacă vii tu cu o propunere, s-ar putea să o accepte.
Balanţă
Există posibilitatea unor contradicţii acute cu cei dragi, pe subiecte care nu merită, cu siguranţă, să le acorzi atât de multă importanţă. Se pot lămuri şi pe un ton calm.
Scorpion
Este o zi în care consecinţele apar mai repede, poate chiar imediat, oricare ar fi alegerile tale. Dacă vrei să trăieşti ceva anume, va trebui să creezi tu acele situaţii.
Săgetător
Poate să apară un conflict cu cineva din anturajul apropiat, cel mai probabil de sex feminin, dar dacă nu vei da importanţă acestei situaţii, nici nu va căpăta amploare.
Capricorn
În loc să te bucuri de ceea ce ai reuşit până acum, priveşti spre viitor şi ajungi rapid la concluzia că nu e suficient. E momentul ca ambiţia ta să ia o pauză.
Vărsător
Te bucuri şi nu prea de o propunere venită de la un superior sau de la un coleg care nu e decât purtătorul mesajului. Poate că ar trebui să o analizezi cu atenţie.
Peşti
Poţi da o mână de ajutor nepreţuită cuiva care îţi cere, indirect, acest lucru. E de ajuns să fii atent la ceea ce îţi transmit cei din jur şi vei înţelege ce ai de făcut.