Mai multe studii arată că Venezuela are cele mai mari rezerve de hidrocarburi de pe planetă, având în vedere depozitele de nisipuri bituminoase în ulei în râul Orinoco. În total, ţara ar putea ajunge la cifra de 513 de miliarde de barili de petrol extras, de două ori mai mult ca în Arabia Saudită, potrivit unui studiu efectuat de Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS). Rezervele de ţiţei din afara râului Orinoco au atins în anul 2005 o magnitudine de 80.582 milioane de barili.

Resursele naturale regenerabile din Venezuela sunt reprezentate de păduri şi peşti. La fel de importantă este şi apa râurilor care e utilizată pentru generarea de energie electrică şi de resurse biotice, mărindu-se numărul terenurilor agricole. Printre resurse neregenerabile sunt cele de petrol, gaze naturale, fier, bauxită, cărbuni, aur, diamante, şi altele.

În Venezuela există rezerve imense de gaze naturale. S-au mai găsit nişte rezerve în regiunea de nord-est a ţării. Atât pe continent cât şi în larg, sunt mai mult de 4.1 miliarde de m³ de gaze naturale, datorită cărora Venezuela se află pe locul nouă în lume.

În Venezuela există peste 150 de clase de minerale. Cele mai importante sunt mineralele de fier, bauxita, aur, diamant, fosfat, cupru, nichel, plumb, zinc, sare, gips şi calcar. În Guayana Venezueleană există rezerve mari de fier şi bauxită, precum şi depozitele de diamante şi aur. Rezervele de aur şi diamante din Venezuela reprezintă aproximativ 10% din rezervele mondiale cunoscute.

Cândva una dintre cele mai bogate şi mai sigure din America Latină, acum Venezuela stă cel mai prost din lume în privinţa creşterii economice, la fel şi la inflaţie, şi are a noua cea mai mare rată a şomajului. Are a doua cea mai mare rată a criminalităţii din lume, mortalitatea infantilă în spitalele publice care a crescut de 100 de ori în ultimii patru ani, o parte din angajatii statului lucrează doar câte doua zile pe săptămâna, pentru ca nu exista bani pentru salarii, iar şcolile funcţioneaza după un orar redus. În plus, moneda ţării, bolivarul venezuelean, a pierdut 99% din valoare.