Preţul plafon pentru benzina cu cifra octanică 95 va fi de 18 lei şi 62 de bani. Motorina se ieftineşte cu trei bani şi va costa 16 lei şi 48 de bani.

Noile preţuri plafon vor fi valabile în perioada 7 - 20 februarie. În această perioadă, petroliştii nu au dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanţi la preţuri mai mari decât plafonul stabilit de ANRE. 

Preţurile plafon au la bază patru componente principale: cotaţiile medii Platts pentru benzină; costurile de tranzacţionare aferente operaţiunii de import, inclusiv costurile de transport şi de asigurare; cota accizelor şi cota taxei pe valoarea adăugată, aplicate în conformitate cu Codul Fiscal şi marja comercială specifică, care cuprinde valoarea cheltuielilor şi profitul companiilor petroliere.

Consumatorii care observă preţuri mai mari pe piaţă sunt îndemnaţi să anunţe ANRE la numărul de telefon 0 800 10 800 sau la adresa de email [email protected].