Potrivit executivului comunitar, acest credit "va permite restructurare ordonată a companiei insolvente Air Berlin fără a distorsiona concurenţa".

În urmă cu două săptămâni, Air Berlin, a doua mare companie aeriană germană, s-a declarat în insolvenţă, după ce principalul său acţionar, compania Etihad Airways din Abu Dhabi, a încetat să îi mai acorde sprijin financiar. Acest anunţ a obligat Guvernul german să vină în sprijinul companiei aeriene cu un credit punte de 150 de milioane de euro pentru ca avioanele Air Berlin să poată zbura în continuare.

Într-un comunicat de presă, Comisia Europeană a subliniat că "Germania s-a angajat să se asigure ca fie împrumutul să fie rambursat în totalitate fie Germania va prezenta un plan de restructurare a Air Berlin".

Săptămâna trecută, un purtător de cuvânt de la Air Berlin a anunţat că cei care sunt interesaţi de activele companiei aeriene trebuie să îşi prezinte ofertele până la data de 15 septembrie. "Air Berlin va finaliza rapid procedura de selecţie a investitorilor", a adăugat purtătorul de cuvânt.

La rândul său, directorul general de la Air Berlin, Thomas Winkelmann, a declarat anterior că Air Berlin a purtat discuţii cu peste 10 părţi interesate, printre care şi câteva companii aeriene, însă consideră că activele sale vor fi, la final, cel mai probabil divizate între doi-trei cumpărători.