Partea frontală se remarcă prin calandrul specific, încadrat de blocuri optice ample care accentuează lăţimea percepută a vehiculului, o nouă semnătură luminoasă care integrează un ansamblu LED repartizat în trei segmente, precum şi prin scutul amplasat în partea inferioară a barei frontale un element de protecţie, de culoare crom satinat, care subliniază estetica de off-roader veritabil.

Din profil, Noul Duster prezintă flancuri pronunţate care consolidează impresia de robusteţe, un parbriz poziţionat cu 100 mm mai în faţă şi mai înclinat în comparaţie cu cel al modelului actual, fapt care sporeşte senzaţia de spaţiu disponibil la interior, bare de pavilion cu un design modern dispuse în prelungirea liniei parbrizului, jante din aliaj de 17 inch şi pasaje ale roţilor puternic evazate.


Partea din spate se remarcă prin bosajele din partea superioară a aripilor spate şi blocurile optice amplasate în extremităţile caroseriei, încadrând un hayon marcat de linii orizontale.

La noul model au lucrat, mai bine de doi ani, inginerii francezi şi români, arată Ziarul Financiar. Duster se vinde nu doar în Europa, ci şi in Rusia, India, Africa şi America de Sud.

Duster reprezintă de ani buni peste jumătate din producţia uzinei de la Mioveni şi chiar în ultimul an al generaţiei actuale merge spre 60% din total. Duster este cel mai scump model produs de Dacia şi singurul care se fabrică pentru Europa doar în România.

Pentru designul noului Duster au concurat centrele regionale ale Renault din Brazilia, România şi India, iar designul final a fost realizat în România. Designul primei şi celei de-a doua generaţii aparţine lui Erde Tungaa, de origine mongolez. Tot el a mai participat şi la proiectarea modelelor Logan şi Sandero din noua generaţie.

La nivel exterior, noul Duster aminteşte de generaţia actuală, însă vine cu o caroserie puţin mai lungă, jante de 17 închi în locul celor de 16, faruri noi care dispun de LED-uri pentru luminile de zi şi halogen pentru faza scurtă şi cea lungă. Partea frontală aminteşte atât de noile Logan şi Sandero cât şi de actualul Duster.