Potrivit BNM, utilizarea monedelor virtuale nu este reglementată în Republica Moldova. „Acestea nu reprezintă o formă de monedă electronică în sensul Legii nr.114 din 18.05.2012 privind serviciile de plată şi moneda electronică, iar activitatea privind emiterea şi tranzacţionarea lor nu este supusă supravegherii de către organul abilitat. Din aceste considerente, utilizatorii monedelor virtuale sunt expuşi la o serie de riscuri”, atenţionează BNM.

Banca Naţională a Moldovei atenţionează utilizatorii serviciilor de plată asupra faptului că monedele virtuale şi metodele de schimb aferente nu sunt supuse reglementării pe teritoriul Republica Moldova. Respectiv, fondurile utilizatorilor nu sunt protejate.

Printre riscurile asociate intereselor utilizatorilor se numără fraudarea operaţiunii de convertire, comisioane sau curs nefavorabile la efectuarea convertirii, spargerea portmoneelor, pierderea datelor personale, îngheţarea sumei de către platforma de schimb la convertirea monedei virtuale în monedă simplă, pierderea sumei în cazul falimentării platformei de schimb, volatilitatea înaltă a cursului la care monedele virtuale ar putea fi schimbate.

Totodată, nu este o garanţie că moneda virtuală va fi acceptată de comercianţi, suma poate fi debitată incorect, în unele cazuri utilizatorul nu poate converti moneda virtuală sau nu poate accesa portmoneul după pierderea cheii private. 

În ceea ce priveşte integritatea sistemului financiar, există riscuri de spălare a banilor şi finanţare a terorismului, riscuri referitoare la crime financiare, preucm utilizarea monedelor virtuale pentru vânzarea bunurilor interzise.

Banca Naţională dă asigurări că va monitoriza evoluţia practicilor internaţionale în domeniu pentru a adapta, în caz de necesitate, cadrul juridic naţional la exigenţele impuse de utilizarea monedelor virtuale.