Două contracte: RM va cumpăra în acest an energie electrică atât din Ucraina, cât şi de la Cuciurgan

Două contracte: RM va cumpăra în acest an energie electrică atât din Ucraina, cât şi de la Cuciurgan
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 06.06.2017 10:33
Republica Moldova va procura în acest an energie electrică atât din Ucraina, cât şi de la centrala electrică de la Cuciurgan. S.A. Energocom anunţă astăzi că a semnat încă un contract de furnizare a curentului şi cu Hidrocentrala „Moldavskaia GRĂS” care a oferit un preţ cu 10 la sută mai mic decât cel solicitat până acum.

„În scopul consolidării securităţii energetice a Republicii Moldova şi diversificării surselor de alimentare cu energie electrică a consumatorilor ţării, la finele lunii martie 2017 Societatea pe Acţiuni Energocom a negociat şi a încheiat un contract de furnizare a energiei electrice cu compania ”DTEK Traiding” (Ucraina), valabil până la 31 martie 2018, având la bază cea mai mică ofertă de preţ existentă la acel moment. Ulterior semnării contractului dat, compania „Moldavskaia GRĂS” a prezentat o nouă ofertă la un preţ mai avantajos faţă de oferta iniţială, respectiv cu cca 10 la sută mai mic decât preţul achitat de S.A. Energocom în prezent”, anunţă un comunicat al Energocom.

Astfel, au fost purtate negocieri suplimentare cu ambii furnizorii şi s-a decis de a încheia un contract de furnizare a energiei electrice şi cu centrala electrică de la Cuciurgan, care a intrat în vigoare începând cu 5 iunie.

Ambele contracte sunt valabile până la 31 martie 2018 şi garantează asigurarea integrală a Republicii Moldova cu energie electrică din ambele surse în proporţie de 30 la sută din SEU Ucraina şi 70 la sută de la „Moldavskaia GRĂS”.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI