Subvenţia maximă pentru un o producător va constitui 3 milioane de lei, iar pentru grupurile de producători plafonul va fi de 4,5 milioane de lei.

Vor fi subvenţionate investiţiile în construcţia de sere, în dezvoltarea plantaţiilor multianuale, inclusiv cu defrişarea celor cu termen de valabilitate depăşit, în renovarea parcului de maşini, investiţiile în sectorul zootehnic, dobânzile la creditele accesate de către producătorii agricoli, investiţiile post-recoltare şi procesarea producţiei agricole, dar şi cele făcute în dezvoltarea agriculturii ecologice.  O noutate reprezintă subvenţionarea promovării produselor pe pieţele de desfacere, dezvoltarea pensiunilor agroturistice rurale, dar şi crearea sau extinderea unităţilor meşteşugăreşti.

Producătorii care au beneficiat în ultimii ani de subvenţii în sumă de 9 milioane de lei nu vor fi eligibili pentru a obţine subvenţii în anul curent.

Pentru a beneficia de subvenţii, producătorii agricoli trebuie să respecte noile modificări. 

Astfel, pentru investiţiile ce depăşesc 500 de mii de lei, producătorii agricoli trebuie să aibă la bază un plan de afaceri, prin care să se demonstreze fezabilitatea proiectului realizat, şi să nu aibă restanţe la achitarea impozitelor şi taxelor faţă de bugetul public naţional, la momentul depunerii cererii de subvenţionare.

Mărimea subvenţiilor pentru toate categoriile de agricultori nu va depăşi 50% din costul investiţiilor, iar solicitantul va depune doar un singur dosar de subvenţionare în cadrul unei măsuri de sprijin.

Solicitanţii de subvenţii care au procurat combine sau tractoare începând cu anul precedent celui de subvenţionare vor beneficia de subvenţie după capacitatea motorului raportată la suprafaţa terenului arabil deţinut, iar pentru diverse maşini şi utilaje agricole solicitantul trebuie să deţină cel puţin 5 hectare de teren agricol şi tractor cu capacitatea energetică necesară pentru agregatarea acestuia.

Cei care practică agricultura ecologică vor fi obligaţi să activeze în domeniu, pe o durată de cel puţin 5 ani, în condiţiile când aceştia încalcă prevederea, vor restitui suma alocată de stat. Anterior, acest termen era până la 3 ani.