Noile prevederi se referă la structura de guvernanţă corporativă, mecanismul de control intern şi metodele de gestiune a riscurilor în bănci.

Astfel, băncile sunt obligate să îşi desfăşoare activitatea eficient şi transparent, să aibă o structură organizatorică adecvată, să dispună de un cadru de reglementare care corespunde modelului de afaceri al băncii, pentru a administra toate riscurile rezultate din activitatea acesteia şi a menţine stabilitatea financiară, în vederea protejării intereselor deponenţilor etc.

La fel, băncile trebuie să raporteze cazurile de fraudă care ar putea să le afecteze siguranţa, soliditatea şi reputaţia.

Totodată, băncile vor trebui să îşi adapteze politica de numire a administratorilor la dimensiunea şi complexitatea lor şi să desfăşoare o politică de remunerare care să nu favorizeze asumarea unor riscuri excesive.

Potrivit BNM, proiectul a fost consultat cu publicul şi comunitatea bancară şi constituie o primă etapă de tranziţie la noile cerinţe prudenţiale promovate de banca centrală prin implementarea de la 1 ianuarie 2018 a standardelor Basel III.