Cazurile de rezonanţă ale lui Filat şi Platon seamănă mai mult a reglări de conturi între oligarhul Plahotniuc şi foştii săi parteneri şi au fost anchetate netransparent în cadrul unor procese închise.  Mai mult ca atât, figurantul principal al raportului Kroll 1, Ilan Şor, până în prezent deţine funcţia de primar al oraşului Orhei. Examinarea dosarului acestuia este vădit tergiversată şi în scurt timp faţă de acest individ nu va putea fi aplicată nici măcar măsura de arest la domiciliu.
 
Totodată, atragem atenţia că în conformitate cu hotărârea Guvernului Filip din 26 septembrie 2016, miliardele furate urmează să fie recuperate de la populaţia ţării în sumă aproape dublă. Ea va fi achitată inclusiv de către următoarele generaţii. Puterea acţionează cu un cinism nemaipomenit, atunci când oamenii sunt obligaţi să returneze banii furaţi de la ei, fără să cunoască măcar cine sunt hoţii adevăraţi.
 
În acest context Platforma Demnitate şi Adevăr condamnă categoric intenţia guvernării de a nu publica raportul Kroll 2. În condiţiile în care Republica Moldova dispune de o justiţie arbitrară, aservită puterii, noi insistăm categoric şi răspicat asupra publicării şi informării societăţii despre rezultatele raportului respectiv, inclusiv despre partea ce ţine de beneficiarii reali ai sustragerii miliardelor din Banca de Economii, Unibank şi Banca Socială. 
 
Cerem Băncii Naţionale a Moldovei, în calitate de beneficiar şi comanditar al investigaţiei respective să dea publicităţii cel de-al doilea raport, dat fiind faptul că interesul public asupra acestei chestiuni este superior oricăror subterfugii şi şiretlicuri la care apelează regimul. Cu atât mai mult cu cât şi partenerii de dezvoltare ai ţării noastre au solicitat în repetate rânduri publicarea investigaţiei internaţionale.