Potrivit estimărilor anterioare ale experţilor europeni, Marea Britanie ar fi avut de onorat obligaţii în valoare de 60 de miliarde de euro care decurg din apartenenţa la Uniunea Europeană.

Revizuirea estimărilor demonstrează poziţia mai dură adoptată de cele 27 de state membre ale UE faţă de cererile Marii Britanii.

Atât Franţa, cât şi Polonia au insistat ca subvenţiile anuale agricole să fie incluse în cadrul obligaţiilor financiare, în timp ce Germania a fost împotriva garantării Marii Britanii a unei părţi din bunurile totale ale UE.

În prezent, factura totală pentru Brexit nu a fost încă stabilită, aceasta fiind calculată până acum folosind estimări privind data ieşirii oficiale a Marii Britanii din UE, stabilită în prezent pentru 29 martie 2019, cu excepţia cazului în care liderii convin asupra unei prelungiri.

Mărimea reducerii bugetului Marii Britanii şi valoarea cheltuielilor UE pentru investiţii sunt, de asemenea, luate în considerare.