După ce a fost arestată întreaga conducere a capitalei, primar, viceprimari şi secretarul CMC, acum există riscul blocării activităţii financiare a bugetului local.

„În scopul asigurării bunei funcţionări instituţionale şi pentru a evita un impact negativ asupra cetăţenilor din municipiul Chişinău, respectiv pentru a debloca operaţiunile financiare către instituţiile bugetare finanţate de la bugetul municipal Chişinău, rugăm să desemnaţi în regim de urgenţă persoana cu dreptul de administrare a mijloacelor fincniare”, se spune în scrisoarea ministrului Finanţelor Octavian Armaşu adresată şefilor fracţiunilor din CMC.

Precizăm că primarul Dorin Chirtoacă a fost arestat sâmbătă, fiind bănuit de trafic de influenţă în dosarul parcărilor cu plată din capitală. În acelaşi dosar, acum o lună a fost reţinut şi viceprimarul Nistor Grozavu. 

La rândul său, secretatul CMC a fost reţinut în aceeaşi cu Chirtoacă, fiind că bănuit că a pretins, în repetate rânduri, mijloace financiare sau bunuri de la reprezentanţii unor agenţi economici şi unii consilieri municipali pentru diferite servicii.

Vice­pri­ma­rul capi­ta­lei Vlad Coteţ a fost reţinut încă acum un an pen­tru coru­pere pasivă şi abuz în ser­vi­ciu.