Acţiunile companiei, cu peste 100 de angajaţi, sunt deţinute în proporţie de 80% de compania de dezvoltare imobiliară Hystria Expert Bucureşti SRL (controlată prin firma Rtzen Import Export Limited din Cipru de familia milionarului moldovean Nicolae Ciornâi), iar 15% aparţin fostului deputat PD, Valeriu Guma 

În 2013, Guma a fost condamnat la închisoare în România, cu acuzaţia de mită către un director din Autoritatea de Administrare a Activelor Statului din România în dosarul privatizării Gerom.

Fostul deputat democrat nu a făcut însă nici o zi de închisoare în România, iar instanţele din Moldova au decis că Valeriu Guma nu poate sta în detenţie pentru că, „fiind căsătorit, are loc de trai, la întreţinere un copil minor, totodată, fiind diagnosticat cu o afecţiune care se califică ca fiind gravă, iar concluzia consiliului medical din iunie 2015 indică asupra faptului imposibilităţii tratamentului în locurile de detenţie”, potrivit zdg.md

Gerom Buzău se prezintă ca o companie cu tradiţie de peste 40 de ani în prelucrarea sticlei, jucând un rol important în furnizarea de geam în domenii precum construcţii, industria auto, industria mobilei şi a electrocasnicelor.

Compania se confruntă cu probleme financiare de mai mulţi ani, iar datele financiare arătau că din 2011 compania nu a avut profit.

În aprilie 2016, Gerom SA a iniţiat procedura de concordat preventiv, încercând să prevină insolvenţa şi pentru a-şi redresa activitatea. Concordatul prevenitiv este o procedură de salvardare a companiilor aflate în dificultate financiară şi care se desfăşoară în afara instanţei, pe care amiabilă între debitor şi creditori.

Cel mai mare creditor o bancă din Moldova

Documentele analizate relevă că după o evaluare a stării financiare s-a constatat că la 1 septembrie 2016, Gerom avea datorii de peste 34,8 milioane lei româneşti (RON), în timp ce capitalul social este de 25,4 milioane RON.

Gerom deţine bunurile mobile (utilaje de producere, automobile şi echipamente), bunuri imobile (complex de producere cu suprafaţă totală de 59.000 metri pătraţi şi terenul aferent cu suprafaţa totală de 24,03 hectare).

Cel mai mare creditor cu 22,75 milioane RON, adică peste cinci milioane de euro al Gerom SA era banca moldovenească Moldova Agroindbank.

De notat că în mai 2014, Gerom negocia cu MAIB obţinerea unui credit de 3,5 milioane de euro, din care 1,9 milioane de euro pentru o perioadă de şapte ani.

Gerom SA are de achitat restanţe salariale de câteva milioane lei, datorii la Fisc, dar şi faţă de grupul AMG al milionarului Nicolae Ciornâii şi acţionarul Hystria.

Gerom a încheiat anul 2016 cu afaceri de 7 milioane lei şi o pierdere de 13 milioane lei româneşti.