Problema reală pare să fie lipsa de continuitate politică şi administrativă, combinată cu tentativa de exploatare electorală a proiectului
Atmosfera festivă a anunţului a fost stricată un pic de fostul premier Iurie Leancă, care a declarat că gazoductul demult putea fi gata, dacă nu ar fi fost rezistenţa unor actori de la Chişinău, referindu-se atît la Moldovagaz, cît şi la unii membri ai coaliţiei de guvernare. Diplomat cum îl cunoaştem, domnul Leancă a evitat să dea nume. Însă ştim că după ieşirea sa din PLDM, ex-premierul nu a ezitat niciodată să-l critice pe Vlad Filat şi alţi foşti colegi de partid, deci probabil nu ar fi ezitat nici de această dată. Pe de altă parte, a fost mereu deosebit de tacticos în legătură cu PDM. Ţinînd cont de faptul că tot democraţii erau cei care controlau Ministerul Economiei, organul care administra practic proiectul, numele nenumite de domnul Leancă rămîn un simplu exerciţiu de deducţie.
Poate tot asta ar explica de ce proiectul se lovea repetat de întîrzieri pe vremea guvernelor conduse de PLDM, în pofida dedicaţiei personale a premierilor, dar şi de ce lucrările se accelerează brusc, cu un an înainte de alegeri sub conducerea premierului democrat.
Aşadar, ni s-a promis că ţeava, de zeci de milioane de euro, va fi adusă în sfîrşit la Chişinău în 2018. Vom vedea şi flacăra de la capătul acestei ţevi? Să urmărim însă firul poveştii de la început.
Etapa Iaşi-Ungheni (2010-2014: Filat/Leancă)
Pe 24 mai 2010, premierul de atunci Vlad Filat se înţelege cu ministrul român al economiei Adriean Videanu să construiască acest gazoduct. Optimismul e mare, dar detaliile sunt puţine. Mai tîrziu, pe 18 octombrie 2010, Mihai Dolma, şef al Direcţiei Generale Securitate şi Eficienţă Energetică a Ministerului Economiei, în cadrul Forumului Regional de Investiţii din Ungheni, declară că gazoductul va avea o lungime de aproximativ 40 km şi va costa 19 milioane de euro. Dolma mai anunţă că un Memorandum privind construcţia gazdoctului urmează a fi semnat în curînd de către cele două guverne.
Proiectul începe să capete contur pe 4 martie 2012: după şedinţa comună a guvernelor de la Bucureşti şi Chişinău, miniştrii economiei Lucian Nicolae Bode şi Valeriu Lazăr anunţă că un memorandum privind „pregătirea condiţiilor pentru construcţia gazoductului” a fost semnat încă în 2011. Demnitarii spun că studiul de fezabilitate e gata şi urmează elaborarea planului tehnic.
La scurt timp, pe 3 mai 2012, preşedintele român Traian Băsescu îl primeşte în vizită pe omologul său de la Chişinău, Nicolae Timofti, şi îşi afirmă sprijinul pentru proiectul gazoductului. „Extrem de important este că gazoductul care să interconecteze sistemul de gaze al României şi al Republicii Moldova este parţial finanţat de Uniunea Europeană, urmând ca cele două state să îşi aducă propria contribuţie în realizarea proiectului”, declara Băsescu. Cîteva luni mai tîrziu, pe 17 iulie 2012, premierul român Victor Ponta anunţă că vine la Chişinău să semneze „în sfîrşit” proiectul pentru gazoduct.
Pe 15 octombrie 2012, şeful Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a României, Gheorghe Duţu, se întîlneşte la Chişinău cu Vlad Filat şi declară că România vrea să construiască gazoductul în perioada februarie-noiembrie 2013. La rîndul său, premierul moldovean anunţă că „au fost elaborate documentele tehnice necesare pentru realizarea proiectului, a fost selectat traseul pentru construcţia gazoductului pe teritoriul Republicii Moldova şi a fost realizată procedura de achiziţie a terenurilor”.
Gazoductul, în umbra conflictelor politice
În perioadă următoare, proiectul gazoductului rămîne în umbra conflictelor politice de la Chişinău. Guvernul Filat cade în martie 2013 şi un nou cabinet de miniştri e învestit în frunte cu Iurie Leancă. De cealaltă parte a Prutlui, Victor Ponta declară pe 7 mai 2013 că îşi doreşte să inaugureze conexiunea de gaze cu Republica Moldova pînă la sfîrşitul anului.6 Premierul român reiterează intenţia cîteva săptămîni mai tîrziu la Bruxelles.
Pe 11 iulie 2013, ministrul economiei Valeriu Lazăr se întîlneşte cu ministrul delegat pentru energie din România, Constantin Niţă. Demnitarii vorbesc despre „lucrările la gazoductul Iaşi - Ungheni să fie gata pînă la sfârşitul anului” şi costuri de 23-24 milioane de euro. Ministrul român spune că gazoductul va avea o capacitate finală de 1,5 miliarde de metri cubi, mai mult decît necesarul de consum al Moldovei. Între timp, Valeriu Lazăr menţionează necesitatea de a construi un gazoduct intern între Ungheni şi Chişinău.
Nu toţi sunt însă la fel de optimişti. Pe 12 iulie 2013, Traian Băsescu, deşi descrie gazoductul drept „proiectul său de suflet”, admite că România va putea sprijini energetic Republica Moldova abia prin 2018, cînd va începe exploatarea gazelor din Marea Neagră.
De Ziua Independenţei Republicii Moldova, pe 27 august 2013, începe cu tam-tam construcţia gazoductului. La ceremonie participă premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă, comisarul european Gunther Oettinger, dar şi liderul PLDM Vlad Filat, chiar dacă fusese deja demis de la şefia guvernului. Presa remarcă şi excesul de verde de la eveniment, care vizual seamănă mai mult cu un eveniment de partid, decît cu unul oficial. Demnitarii promit că unghenenii vor primi gaz românesc în aprilie anul viitor. Costul oficial al proiectului e de 26,5 miloane de euro, dintre care 7 din partea UE.
La scurt timp însă, pe 20 septembrie 2013, Traian Băsescu inspectează un şantier din România unde descoperă că nu se prea munceşte. Preşedintele român se arată sceptic şi crede că lucrările nu vor fi terminate pînă la sfîrşitul anului,11 aşa cum promisese premierul Ponta.
Totuşi, peste doar 2 săptămîni, pe 3 octombrie 2013, miniştrii economiei Valeriu Lazăr şi Varujan Vosganian se întîlnesc şi declară că finalizarea proiectului nu va fi întîrziată. Ei specifică faptul că în decembrie urmează a fi terminate doar „lucrările liniare”, adică montarea ţevilor, iar conducta va fi gata în aprilie 2014.
Pe 14 noiembrie 2013, este semnat un contract de finanţare prin care România oferă 5 milioane de euro pentru construcţia conductei pe teritoriul Moldovei, iar o zi mai tîrziu premierul moldovean Iurie Leancă se întîlneşte la Bruxelles cu Victor Ponta şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi declară că gazoductul va fi gata în primul trimestru din 2014.
România anunţă că a terminat lucrările principale de cealaltă parte a Prutului pe 7 ianuarie 2014. În Moldova lucrurile întîrzie, deşi partea conductei de pe teritoriul RM este de 3 ori mai scurtă decît cea din România. Peste o lună, pe 19 februarie 2014, premierul Iurie Leancă declară că gazoductul va fi gata la primăvară, cel tîrziu la vară.
„Dacă avem întârzieri de o lună-două, nu e târziu, nu e catastrofal, pentru că am aşteptat şi am vorbit despre acest proiect patru ani şi ceva. Dar important e ca, concomitent cu finalizarea gazoductului, să avem o înţelegere foarte clară şi pe celelalte elemente, staţia de comprimare, reabilitarea tronsonului Oneşti–Iaşi. Acum, cel puţin, facem studiu de fezabilitate pe Ungheni–Chişinău”, explica şeful guvernului de atunci.
Două zile mai tîziu, 21 februarie 2014, Victor Ponta vine la Chişinău cu un „ordin de plată” pentru lucrări, dar evită să spună cînd vor fi terminate: „Subtraversarea trebuie finalizată până pe 15 aprilie. Pentru optimizarea gazoductului trebuie îndeplinite procedurile europene, care sunt bune, dar nu întotdeauna cele mai rapide”.
Treburile se mai întînd astfel încît finalizarea gazoductului e anunţată chiar de Ziua Independenţei Republicii Moldova, pe 27 august 2014, la un an după ce construcţia gazoductului a început oficial. La ceremonie participă Iurie Leancă, Victor Ponta şi Gunther Oettinger, care anunţă darea în exploatare a conductei. TVR informează despre o „premieră istorică” – România devine exportator de gaze, iar Moldova importă gaze din vest. Leancă promite că gazul românesc va trece Prutul după 1 septembrie, dar admite că va fi „iniţial într-o cantitate primă”, un eufemism diplomatic pentru „infimă”.
„Gazoductul a fost inaugurat doar pentru a tăia panglica în scopuri electorale...”
Etapa Ungheni-Chişinău (2014-?: Leancă/Gaburici/Streleţ/Filip/?)
La scurt timp, pe 10 septembrie 2014, ministrul economiei şi vice-premierul Andrian Candu declară că lucrările de extindere a gazoductului pînă la Chişinău vor începe la anul şi vor fi terminate la sfîrşitul lui 2015, începutul lui 2016. Pirkka Tapiola, şeful delegaţiei UE în Moldova, anunţă că UE a alocat 10 milioane de euro pentru începerea proiectului, ale cărui costuri totale sunt estimate la 70 de milioane de euro.
Peste o săptămînă, pe 17 septembrie 2014, premierul Leancă admite că încă nu s-a ajuns la o înţelegere cu MoldovaGaz, al cărei acţionar majoritar este Gazprom-ul, privind importul gazelor româneşti. Şeful guvernului accentueză din nou că e vorba totuşi de volume mici şi „un element mai mult simbolic”. Potrivit lui, o întîrzie de o lună nu e mare problemă.
În tabăra pesimiştilor, senatorul român Viorel Badea spune într-un interviu că gazoductul a fost inaugurat doar pentru a tăia panglica în scopuri electorale şi nu se ştie cînd va fi realmente funcţional. Potrivit lui, asta ar mai putea dura unul sau doi ani.
În ajunul Crăciunului, pe 19 decembrie 2014, ministrul în exerciţiu al economiei din Moldova, Andrian Candu, promite că gazul românesc va trece Prutul după 1 ianuarie 2015 şi va fi cu 16% mai ieftin decît cel rusesc. Contractul de livrare este într-adevăr semnat cîteva zile mai tîrziu, pe 22 decembrie.
Între timp, Iurie Leancă nu reuşeşte să obţină un nou mandat din partea Parlamentului şi e înlocuit de Chiril Gaburici. Noul premier anunţă pe 4 martie 2015 că, în sfîrşit, începe livrarea gazelor din România. Viceministrul economiei Valeriu Triboi declară însă că pentru consumatori preţul gazului rămîne acelaşi. „Astăzi, când gazoductul este până la Ungheni şi avem un contract de import doar de un milion de metri cubi, este prematur să vorbim despre un preţ mai mic pentru consumatorul final. Dar după aducerea gazoductului pînă la Chişinău, unde sunt concentraţi 60 la sută din consumatori, preţul va scădea”, promitea fostul viceministrul democrat Triboi, astăzi căzut în dizgraţie pentru presupuse coţcării, aparent, nelegate de gazoduct.
Robinetul se închide doar după două săptămîni
După doar două săptămîni, pe 25 martie 2015, Petrom opreşte exportul de gaze către Moldova, după ce a terminat livrarea „cantităţilor contractate” pentru acea lună, în valoare de tocmai 150.000 de euro. Ministerul Economiei anunţă că livrările se efectuează conform contractului şi că volumul total pe care Moldova s-a angajat să-l importe în 2015 este de doar 1 milion de metri cubi.
Două luni mai tîrziu, pe 21 mai 2015, cu ocazia vizitei lui Victor Ponta la Chişinău, este semnat un memorandum privind extinderea gazoductului pînă la Oneşti, în România, şi Chişinău, în Moldova.
Între timp, guvernul Gaburici îşi dă demisia şi e înlocuit de guvernul Streleţ. Subiectul gazoductului e reluat public pe 9 octombrie 2015, cînd viceministrul economiei Valeriu Triboi promite din nou că lucrările de construcţie a conductei Ungheni-Chişinău vor începe în primăvara lui 2016 şi vor fi gata în 2018. În aceeaşi toamnă, Ministerul Economiei din RM se vede nevoit să răspundă acuzaţiilor din presă că gazoductul nu e utilizat, fiind o investiţie inutilă. Potrivit comunicatului autorităţilor, gazoductul poate fi folosit la maxim doar după ce va ajunge la Chişinău, iar studiul de fezabilitate privind aceste lucrări va fi gata în prima parte a lui 2016.
Nici guvernul Streleţ nu rezistă mult, căzînd victimă unei moţiuni de cenzură în Parlament pe 29 octombrie 2015. Interimatul funcţiei e asigurat de Gheorghe Brega. Pe 16 ianuarie 2016, acesta are o neînţelegere cu ministrul în exerciţiu al economiei propus de PDM, Stephane Bride, care întîrzie prezentarea studiului de fezabilitate privind extinderea conductei. Acesta răspunde că studiul a fost finalizat pe 27 decembrie 2015, dar nu a fost încă tradus în „limba de stat”. În acelaşi timp, premierul interimar Gheorghe Brega se arată nemulţumit de specificaţiile tehnice ale conductei.
Învestirea guvernului Pavel Filip vine cu promisiunea deblocării finanţării externe şi cîteva luni mai tîrziu, pe 9 aprilie 2016, reprezentatul BERD în Moldova, Julia Otto, declară că extinderea gazoductului pînă la Chişinău va fi finanţată de BERD, BEI şi UE.
Între timp, presa observă că volumul gazelor româneşti livrate către Moldova în 2016 este 0.
Ministrul român al energiei vine în vizită la Chişinău în august 2016 şi declară că proiectul tehnic al conductei trebuie finalizat cel tîrziu pînă în decembrie, astfel încît construcţia să poată începe în primele luni ale lui 2017. O lună mai tîrziu, pe 28 septembrie 2016, BERD anunţă că va acorda un credit de 41 de milioane pentru extinderea conductei pînă la Chişinău. Costul total al lucrărilor este estimat la 93 de milioane. Pe 5 octombrie 2016, şi România alocă Moldovei 550.000 de euro pentru elaborarea proiectului tehnic al conductei.
O lună mai tîrziu, pe 4 noiembrie 2016, întîlnindu-se la Chişinău, ministrul moldovean al economiei Octavian Calmîc şi omologul său român Costin Grigore Borc, declară că lucrările de construcţie a gazoductului ar putea începe abia în toamna anului viitor, adică 2017, şi ar putea fi gata în 2019. Între timp, pe 19 decembrie 2016, la finanţarea BERD se adaugă oficial un credit de 41 de milioane din partea Băncii Europene de Investiţii. Un grant de 10 milioane fusese deja alocat de UE încă în 2015. Astfel, costurile proiectului sunt acoperite aproape integral prin finanţare europeană.
În februarie 2017, ambasadorul român Daniel Ioniţă declară că încă se lucrează asupra proiectului tehnic, care va fi gata în „următoarele luni”, dar insistă ca gazoductul va fi construit în 2018 şi va fi gata pentru exploatare în 2019. La rîndul său, Ministerul Economiei de la Chişinău publică pentru dezbateri publice lista localităţilor care va fi traversată de conductă. Statul urmează să preia posesia terenurilor de pe traseu şi a pregătit 600.000 de euro pentru despăgubirea proprietarilor actuali.
Promisiune avem, lucrări încă n-avem
Ajungem asttfel în prezent, unde lucrurile par să se mişte din nou. După şedinţa comună în format restrîns a guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, din 23 martie 2017, premierul Pavel Filip anunţă că grantul din partea Comisiei Europene a fost mărit cu 30 de milioane de euro, ceea ce va permite finalizarea construcţiei gazoductului mai devreme, dacă putem spune aşa – pînă la sfîrşitul anului 2018. Asta deşi lucrările încă nu au început.
De cealaltă parte, fostul premier Iurie Leancă declară într-un interviu ziua următoare că gazoductul demult ar fi putut fi funcţional, dacă la Chişinău n-ar fi existat „o rezistenţă, o reticenţă” din partea unor membri ai alianţei de guvernare, pe lîngă opoziţia din partea Moldovagaz.
Poveste fără sfîrşit?
Proiectul gazoductului dintre România şi Moldova este unul care tot începe şi se termină. Deşi se vehiculau cifre uriaşe, iar inaugurarea tronsonului Iaşi-Ungheni în 2014 a fost prezentată drept un pas istoric, ce a urmat a fost practic o serie de scuze-explicaţii şi promisiuni: că e doar prima etapă, că urmează a fi extins, că după ce va fi extins, va putea lucra la capacitate maximă, etc.
Mai degrabă, una dintre problemele reale pare să fie în perindarea guvernelor de la Chişinău – ba Filat, ba Leancă, ba Gaburici, ba Streleţ, ba Filip şi lipsa de continuitate politică şi administrativă, combinată cu tentativa de exploatare electorală a proiectului. La fel de importantă rămîne a fi influenţa dublă a Gazprom (1) ca acţionar majoritar al Moldovagaz şi (2) ca furnizor unic de gaze naturale pentru RM, presa românească văzînd aici principalul obstacol.
Demnitarii însă au tot încercat să ţină discuţia în domeniul tehnic – studii de mediu, de impact social, de fezabilitate, memorandumuri peste memorandumuri, înţelegeri şi vizite reciproce. Întîrzierile au fost mici şi aparent neimportante, „o lună nu e grav” ne asigura Iurie Leancă, însă lună cu lună s-au transformat în ani. Astfel, livrările de gaz prin conductă au început abia la jumătate de an după „darea în exploatare”. În 2014, Andrian Candu spunea că segmentul Ungheni-Chişinău va fi gata în 2016. Acum suntem în 2017, construcţia nici măcar nu a început încă, dar ni se spune deja că va fi gata în 2018, tocmai cînd vin alegerile. Nu putem decît să sperăm că nu este doar o nouă promisiune prea optimistă şi că instabilitatea politică de la Bucureşti şi Chişinău nu va întîrzia din nou lucrările, deşi istoria de pînă acum a gazoductului ne spune altceva.
Şi chiar dacă va ajunge într-o zi la Chişinău, nu e garantat că povestea sa nu se va opri aici. Unii experţi cred că miza adevărată a UE e să-l extindă pînă în Ucraina. Aşa că epopeea continuă.
Jurnal.md
