Moldova, singura ţără cu o companie low cost

Bulgaria este piaţa cu cea mai puternică creştere din regiune, fiind urmată îndeaproape de România. De altfel, cele două ţări sunt singurele în care operatorul naţional de transport aerian a pierdut prima poziţie în dauna unor competitori low cost.

Creşterea anuală a numărului de călători este de 25,4% în Bulgaria, 21,6% în România şi 14,8% în Macedonia. Creşterea este cu atât mai spectaculoasă cu cât este mult mai mare decât cea înregistrată de Ungaria (12,9%), piaţa cu cea mai puternică creştere din Europa Centrală. 

Republica Moldova a înregistrat însă una dintre cele mai mici creşteri din regiune, de doar 1,1%, arată studiul citat de mold-street.com.

Acelaşi studiu că în Moldova este prezentă doar o singură companie low cost în timp ce în Slovenia sunt trei, în România - şase, iar în Bulgaria - 12 companii.

În ceea ce priveşte numărul de călători, România este pe primul loc în regiune, cu peste 11 milioane de oameni care au utilizat serviciile unei linii aeriene, fiind urmată de Bulgaria cu circa 9 milioane de călători.

Linii aeriene şi destinaţii de top

Cele mai mute rute operate din regiune către alte zone de pe glob le are Ryanair cu 2.541 de rute, fiind urmat de EasyJet cu 1.474 de rute şi Wizzair cu 806 rute.

Cele mai multe zboruri au fost către destinaţii din Marea Britanie 12.277 de zboruri şi 1,74 milioane de pasageri, Spania cu 8.614 de zboruri şi 1,55 milioane de pasageri şi Italia cu 6.445 şi 1,1 milioane călători.