Este cel mai redus nivel din ultimii 13 ani.

"Vedem un cocktail de factori care vor influenţa producţia de grâu în acest sezon şi în 2017-2018. Faptul că situaţia UE va fi într-un echilibru strâns, iar stocurile din întreaga lume ar urma să scadă, în special în cazul principalelor state exportatoare, ar putea afecta preţurile", a apreciat Andree Defois, şeful Strategie Grains.

Producţia de grâu în Europa ar urma să se redreseze după recoltele slabe din Franţa şi Germania, principalii producători ai blocului comunitar.

În următorul sezon, stocurile vor continua să rămână strânse, în urma majorării cererii interne, iar exporturile vor compensa majorarea producţiei, a explicat Defois.

Exporturile de grâu ale UE în acest sezon ar urma să urce cu 300.000 de tone, la 23,5 milioane de tone, estimează Strategie Grains. Cererea pentru grâul european a crescut, după ce Turcia a introdus restricţii la importurile de grâu rusesc. Totuşi, până acum exporturile sunt în scădere cu 8,4 milioane de tone faţă de anul precedent.

Producţia totală de grâu a Uniunii Europene ar urma să se majoreze cu 3%, la 305,2 milioane de tone, în sezonul care începe în iulie, redresându-se după declinul din acest sezon, arată previziunile Strategie Grains. Producţia de grâu moale a UE va creşte cu 6% sezonul viitor, la 143,8 milioane tone.