În ianuarie transferurile s-au cifrat la 73 de milioane de dolari, iar în februarie la 79 de milioane de dolari.

Potrivit experţilor de la banca centrală, fluctuaţiile cursului de schimb al valutelor originale faţă de dolarul SUA au contribuit cu 2,6 puncte procentuale la diminuarea transferurilor în februarie. Astfel, creşterea efectivă a transferurilor a constituit 10,4 la sută.

Peste 49 la sută din transferuri au fost efectuate în dolari, circa 42 la sută în euro, iar 9 la sută în ruble.

Anul trecut, transferurile de peste hotare s-au cifrat la 1 miliard 79 de milioane de dolari, mai puţin cu 4,5 la sută faţă de anul precedent. A fost cel mai mic nivel înregistrat în ultimii zece ani.

Recordul maxim al transferurilor a fost înregistrat în 2008, când moldovenii au expediat în ţară 1 miliard 660 de milioane de dolari.