La 20 februarie 2017, Judecătoria Chişinău a decis ca fostul director al Societăţii pe Acţiuni Apă-Canal Chişinău, Constantin Becciev să fie repus în funcţie, invocând faptul că acesta ar fi fost demis cu încălcări ale Codului Muncii. Instanţa a ordonat ca lui Becciev să-i fie plătite totodată şi daune morale în valoare de peste 33.000 de lei. Pentru serviciile avocatului, instituţia urmează să achite încă 10.000 de lei.

Auto-restabilire în funcţie

Viorel Morari, şeful Procuraturii Anticorupţie a confirmat pentru portalul Mold-Street.com că a expediat un demers privind suspendarea lui Becciev, pe motiv că acesta este bănuit într-un dosar penal pentru abuz în serviciu. „Noi am finisat urmărirea penală, iar dosarul urmează să fie expediat în instanţă. Conform Codului de Procedură Penală, demersul Procuraturii Anticorupţie urmează să fie examinat de angajatorul acestuia, pentru a lua o decizie de demitere”, a specificat procurorul anticorupţie. 

Dosarul în care Constantin Becciev este suspectat pentru abuz în serviciu a fost deschis deoarece fostul şi proaspătul şef la Apă-Canal Chişinău că ar fi autorizat achiziţii de lux la instituţie. Totodată, Becciev este suspectat de admiterea conflictelor de interese, deoarece instituţia a încheiat contracte de achiziţii cu firme afiliate fiicei sale Elena, scrie Mold-Street.

În demersul emis astăzi, Procuratura Anticorupţie menţionează că Becciev este învinuit de încălcarea articolului 335 aliniat (11) al Codului Penal, iar până la adoptarea definită a hotărârii pe cauza penală acesta urmează a fi suspendat. 

În conformitate cu Codul Penal al Republicii Moldova, infracţiunea de abuz înserviciu soldat cu urmări grave se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.350 la 2.350 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.La o şedinţă a primăriei municipiului Chişinău în august 2016, Veronica Herţa, pe atunci şefa Direcţiei Finanţe a Primăriei, a menţionat că Apă-Canal Chişinău a plătit exagerat pentru mobilierul şi tehnica cumpărate. „În baza datelor acumulate, s-a constatat că [Becciev] a procurat un automobil în sumă de aproximativ 650.000 lei, un aparat de cafea la preţul de 80.000 de lei, o masă de conferinţe în valoare de 150.000 de lei, un televizor de 50.000 de lei şi un dulap pentru televizor de 30.000 de lei. Toate aceste obiecte sunt destinate exclusiv pentru biroul directorului”, a specificat atunci Veronica Herţa.

Ping-pongul demiterilor

La scurt timp de la prezentarea acestor date, Becciev a fost demis din funcţie de către Consiliul de Administrare a companiei, fiind înlocuit cu Veronica Herţa. După achitarea recentă de către judecători, Constantin Becciev a revenit la locul vechi de muncă. 

Potrivit actualului director al întreprinderii, Veronica Herţa, fostul şef al Apă-Canal Chişinău a emis un ordin prin care ”s-a rechemat din concediu, s-a restabilit în funcţie” şi a concediat-o pe Herţa. ”În această seară sau cel târziu mâine dimineaţă Consiliul de Administrare urmează să fie convocat în şedinţă pentru a-l demite pe Constantin Becciev”, a precizat ea pentru Mold-Street.com.

Reacţia lui Constantin Becciev la demersul Procuraturii Anticorupţie nu este cunoscută, deoarece el nu a răspuns la telefon.