Activităţile necalificate, cu caracter ocazional, desfăşurate de către zilieri sunt, pentru prima dată, reglementate prin lege. Documentul a fost votat în lectură finală de Parlament.
Potrivit noii legi, un lucrător zilier poate desfăşura activităţi pentru acelaşi beneficiar nu mai mult de 90 de zile într-un an calendaristic, iar timpul de muncă nu va depăşi 40 de ore pe săptămână.
Plata pentru activitatea zilierului va avea loc la sfârşitul fiecărei zile de muncă, conform înţelegerii dintre beneficiar şi zilier. Totodată, salariul poate fi acordat şi săptămânal în cazul unui acord exprimat în scris de către zilier şi beneficiar.
Zilierul are obligaţia de a se încadra în sistemul public de asigurări sociale şi de asistenţă medicală obligatorii, în bază de contracte individuale încheiate cu Casa Naţională de Asigurări Sociale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
Conform noilor prevederi, beneficiarul va fi obligat să întreţină un Registru de evidenţă a zilierilor, în care să înregistreze toate persoanele înainte de începerea activităţii acestora, iar, ulterior, să transmită extrasul din Registrul Inspectoratului teritorial de muncă.
Legea are drept scop diminuarea fenomenului de ocupare informală a forţei de muncă în agricultură, legiferarea raporturilor de muncă temporare ale zilierilor, asigurarea drepturilor şi obligaţiilor angajatorului faţă de zilier şi reglementarea modului de activitate al zilierilor.
Potrivit autorilor, 30% din populaţia ocupată a ţării este încadrată în activităţi cu caracter ocazional, dintre aceştia 70% sunt implicaţi în lucrări agricole.