„Regimul pune la cale o nouă fraudă. Iniţiativa legislativă a principalului fin al ţării, Candu, şi a fostului finanţist al lui Filat, Ştefan Creangă, prevede achiziţionarea de către stat a pachetelor de acţiuni de la băncile private. În prezent chipurile se planifică procurarea acţiunilor controversate de la Moldova Agroindbank şi Moldindconbank. Necesitatea acestor acţiuni este explicată (atenţie!) prin dificultatea atragerii investitorilor în sectorul bancar. Cu toate acestea, apar o serie de întrebări imediat”, a declarat Alexandru Slusari.

Vicepreşedintele Platformei DA se întreabă ce se va schimba în ceea ce priveşte atragerea cumpărătorilor după ce statul va achiziţiona aceste acţiuni şi de ce investitorii, care nu vor să cumpere acţiuni private, aflate într-o situaţie controversată, brusc şi-ar schimba opinia după ce aceste acţiuni sunt cumpărate de statul Plahotniuc.

„Pentru a cumpăra aceste acţiuni, vor fi necesare sute de milioane de lei din bugetul de stat. Această achiziţie îi va „bucura” pe cei 523 de mii de pensionari care primesc pensii mai mici decât minimul de subzistenţă şi cei zeci de mii de angajaţi ai statului ale căror salarii minime încă nu mai ajung la coşul minim de consum”, a menţionat Alexandru Slusari.

Mai mult, adaugă vicepreşedintele Platformei DA, dacă pe viitor instanţele naţionale sau internaţionale vor recunoaşte aceste tranzacţii ca fiind ilegale, banii bugetari pentru procurarea acestor acţiuni vor fi pierduţi. De asemenea, statul va fi obligat, la fel, din banii noştri să plătească compensaţii foştilor proprietari.

„Înţeleg că Plahotniuc se aşteaptă ca atunci deja să nu mai fie în ţara pe care a jefuit-o. Dar noi trăim aici. Nu cred în nicio achiziţionare temporară a acţiunilor de către stat. Regimul are nevoie de această naţionalizare a celor două bănci de sistem, pentru a le jefui la fel cum a făcut-o cu Banca de Economii”, a conchis Alexadru Slusari.