Fondul de rezervă pentru 2016, cheltuit pe deplasări, protecţia clădirii Parlamentului, onorarii, ajutoare şi un premiu controversat

Fondul de rezervă pentru 2016, cheltuit pe deplasări, protecţia clădirii Parlamentului, onorarii, ajutoare şi un premiu controversat
Sursa: anticoruptie.md Foto: jurnal.md 30.01.2017 13:47
Peste 31 de milioane de lei au fost cheltuiţi în anul 2016 din Fondul de rezervă al Guvernului. Aproape o treime din sumă a fost dată pentru instalarea sistemelor de protecţie la sediul Parlamentului, iar alte câteva milioane au fost alocate pentru premierea poliţiştilor implicaţi în proteste sau direcţionate ca ajutoare materiale în cazul mai multor familii.

Totodată, din Fond au fost finanţate deplasările membrilor delegaţiilor oficiale la evenimente organizate în afara ţării, dar şi distincţiile pentru laureaţii Premiului Naţional 2016, care a stârnit critici, scrie Anticoruptie.md.

Cea mai mare sumă de bani din Fondul de rezervă, 9.255.000 lei, a fost alocată anul trecut pentru achiziţionarea lucrărilor şi serviciilor de instalare a „unor sisteme de protecţie suplimentară la clădirea Parlamentului”. Alte 6,8 milioane de lei au constituit premii pentru reprezentanţii forţelor de ordine implicaţi în protestele din 24 aprilie 2016, marcate de altercaţii. Potrivit Inspectoratului General al Poliţiei, patru poliţişti au fost traumatizaţi şi internaţi în spital în urma evenimentelor de atunci. 

La capitolul ajutorului material, mai mulţi locuitori din raionul Dubăsari, care nu au acces la pământurile pe care le deţin pe traseul Râbniţa-Tiraspol, au fost susţinuţi de stat cu aproape opt milioane de lei din Fond. Încă un milion de lei a fost acordat familiilor membrilor echipajului SMURD care au decedat la 2 iunie 2016 în accidentul aeronautic din raionul Cantemir.

Deplasările au costat bugetul Fondului puţin peste un milion de lei. 742.900 lei au constituit cheltuielile de transport, cazare şi diurnă pentru membrii delegaţiilor oficiale ale Republicii Moldova la mai multe evenimente din afara ţării sau în cadrul misiunilor Uniunii Europene, inclusiv conferinţe ale Organizaţiei Naţiunilor Unite şi Conferinţa Internaţională a Muncii. Diurna acordată agentului guvernamental Marin Gurin, detaşat într-o misiune de asistenţă în Mali, a costat bugetul public alte 300.000 de lei.

Peste 1,1 milioane de lei din Fond au fost daţi la premii. 10.000 de lei din sumă au fost alocaţi pentru premierea celui mai dotat inventator al anului 2015. Restul banilor au fost utilizaţi pentru oferirea distincţiilor celor zece laureaţi ai Premiului Naţional pentru 2016. Printre cei distinşi a fost şi poetul Traian Vasilcău, acuzat de plagiat. Nominalizarea acestuia a stârnit mai multe critici, în special din partea mai multor scriitori şi personalităţi din literatură.

De cealaltă parte, peste 2,5 milioane de lei au constituit plata onorariilor pentru asistenţă juridică a două companii de avocatură din Moldova şi Austria, iar alte 125.789 de lei au fost oferite avocaţilor care au reprezentat statul în procedura de arbitraj internaţional împotriva Energoalians.

Ştiri similare

ULTIMELE ŞTIRI