„După călătoria preşedintelui-dodon la Moscova, toată lumea politică află, ca şi cum pentru prima oară, că datoria întreprinderii Moldova - Gaz (nu a Republic of Moldova) faţă de Gazprom este de 6,5 mlrd. dolari, dintre care 6 pentru gazul consumat în partea stângă a Nistrului.  Aşa-zişi politicieni şi formatori de opinie de toată mâna, mai ales din ţarcul guvernării, se dau în spectacol populist pe seama declaraţiilor trăsnite ale presedintelui-întâmplător. Declaraţii ce depăşesc nu doar cadrul constituţional, unele dintre ele chiar şi aşteptările lui Putin, facute de cel care cu siguranţă nu poate nici determina şi nici desemna datornicii celor 6,5 miliarde de dolari”, a declarat liderul mişcării protestatare.

Despre formarea acestei datorii şi Dodon şi Plahotniuc preferă să tacă, trecând cu vederea modul în care ea s-a format, subliniază Andrei Năstase.

„Dar, cum la modă e a te bate cu sluga oligarhului şi declaraţiile belicoase elaborate de acesta, e musai să invoci doar 6 miliarde de dolari acumulate în timp de peste 25 de ani, trecând cu vederea modul în care s-a format datoria, hoţia de un miliard de dolari din rezervele valutare, realizată în câteva săptămâni şi faptul că în loc sa fie recuperate de la hoţi, tot de la oameni vor fi încasate. Despre responsabilitatea pentru crearea premeditată a acestei datorii, şi Plahotniuc, şi Dodon, dar şi alte specimene politice preferă să tacă interesat”, susţine liderul Platformei DA.

Andrei Năstase remarcă şi faptul că, la moment, Moldova procură energie electrică din gazul neachitat de la Energocapital, companie controlată de oligarhul Plahotniuc, care transferă banii încasaţi de la consumatorii din Transnistria în paradisuri fiscale.

„Mai mult decât atât, până în prezent R.Moldova procură energia electrica produsă din gazul neachitat de la Energocapital, firma controlata de Plahotniuc în comun cu partenerii săi de la Tiraspol, care transferă aproape jumătate din banii încasaţi de la consumatorii din partea dreapta a Nistrului în offshoruri”, declară liderul PPDA.

Ceea ce trebuie să preocupe întreaga societate, în opinia preşedintelui Platformei Demnitate şi Adevăr, este stoparea dezmăţului, tragerea la răspundere şi confiscarea averilor celor care au admis acumularea acestei gigantice datorii.

„Pe lângă analiza unor declaraţii nesăbuite făcute de preşedintele-bufon după un scenariu coordonat, ceea ce ar trebui să preocupe în mod deosebit întreaga noastră societate, dar şi instituţiile internaţionale, este stoparea acestui dezmăţ şi tragerea la răspundere penală şi civilă, cu confiscarea averilor celor care au admis acumularea acestor datorii imense, beneficiind de comisioane grase în detrimentul statului şi al cetăţeanului”, conchide Andrei Năstase.