Apelul societăţii civile către Guvernul SUA vizavi de legea liberalizării capitalului: „Moldova va fi un centru de atracţie pentru legalizări de ilegalităţi la nivel regional şi mondial”

Apelul societăţii civile către Guvernul SUA vizavi de legea liberalizării capitalului: „Moldova va fi un centru de atracţie pentru legalizări de ilegalităţi la nivel regional şi mondial”
Sursa: jurnal.md Foto: jurnal.md 12.01.2017 12:35
Proiectul de lege privind liberalizarea capitalului este ilegal şi nu trebuie să fie votat în lectură finală. Această iniţiativă este o formă legalizată a spălărilor de bani şi discreditează reforma anticorupţie, se menţionează în apelul societăţii civile adresat Guvernului Statelor Unite şi ambasadorul SUA la Chişinău.

„Organizaţiile societăţii civile consideră inadmisibilă adoptarea proiectului de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală pe motiv că aceasta legalizează ilegalităţi, este o formă legalizată de spălare a banilor, discreditează reforma anticorupţie şi procesul de edificare a unui stat de drept în Republica Moldova. Acest proiect de lege prevede eliberarea de orice răspundere a persoanelor fizice şi juridice care au dobândit fraudulos şi ilegal proprietăţile şi activele, inclusiv în urma furtului din sistemul bancar al Republicii Moldova, în schimbul plăţii în favoarea statului a 2% din valoarea averii nedeclarate. Mai mult, modificările în legislaţie vor face imposibilă verificarea de către Agenţia Naţională de Integritate a averii liberalizate a demnitarilor şi funcţionarilor publici”, menţionează reprezentanţii societăţii civile.

Totodată, în apel se spune că adoptarea în lectură finală a proiectului va submina eforturile anticorupţie întrucât va duce la o amnistiere a persoanelor din domeniul public care şi-au însuşit averi în mod ilegal, în special a persoanelor din domeniul justiţiei.

 „Excelenţă, având în vedere faptul că Congresul SUA a susţinut propunerea Preşedintelui SUA de a extinde aplicabilitatea Actului Magnitsky la nivel global faţă de persoane şi guverne care au admis şi au beneficiat inclusiv de pe urma actelor de corupţie, solicităm respectuos Guvernului şi altor autorităţi oficiale ale Statelor Unite ale Americii să ia atitudine şi să îşi expună opinia vizavi de iniţiativa legislativă privind „liberalizarea capitalurilor” în Republica Moldova (în esenţă: amnistia ilegalităţilor rezultate inclusiv din acte de corupţie), prin prisma Actului Magnitsky. Cu atât mai mult că în cazul adoptării unei astfel de legi Republica Moldova ar putea deveni un centru de atracţie pentru legalizări de ilegalităţi la nivel regional şi mondial, obstrucţionând astfel aplicarea Actului Magnitsky”, se mai spune în apel.

„Societatea din Republica Moldova este profund afectată de fraudele bancare admise şi tolerate de către factorii decizionali. În condiţiile mimării unor investigaţii, considerăm promovarea unei astfel de iniţiative legislative ca o sfidare impardonabilă din partea guvernării a opiniei publice şi a statului de drept. O poziţie tranşantă (încă una) şi din partea autorităţilor SUA prin prisma propriilor legi va demotiva autorităţile din Republica Moldova să mai promoveze legi nocive care au menirea să legalizeze ilegalităţile, să protejeze beneficiarii fărădelegilor şi să zădărnicească reformele, în special în justiţie”, se arată în apelul societăţii civile.

Amintim că proiectul privind legalizarea capitalului şi stimularea fiscală a fost votat în prima lectură şi promovat cu o viteză cosmică de coaliţia de guvernare.

Şi asociaţiile de business din Republica Moldova se declară îngrijorate de efectele pe care le-ar putea avea proiectul de lege privind liberalizarea capitalului şi stimularea fiscală şi cer guvernanţilor să renunţe la forma în care acesta a fost votat de Parlament în prima lectură. 

Ştiri similare

Ştiri NON-STOP