Astfel pe 22 şi 23 septembrie 2016, Banca Naţională a Moldovei a confirmat în funcţia de membri ai Consiliului de Administraţie al Victoriabank, pe Andrei Cojocaru, director al Andiol-Consulting SRL, şi pe Ion Prisăcaru, fost şef al Fiscului în anii 2013-2016, în prezent director general Ecofin-Audit-Service SRL.

Cei doi au fost aleşi de acţionarii Victoriabank, în cadrul Adunării Generale Extraordinară din 8 iulie şi reprezintă interesele firmei Insidown din Cipru, care deţine 39,2% din acţiuni şi a cărei beneficiar oficial este milionarul rus Serghei Lobanov, preşedinte şi acţionar majoritar al companiei de asigurări Arsenal din Rusia.

Anterior au fost aprobaţi, Victor Ţurcan, acţionar cu 10,45% şi preşedinte al Consiliului şi Igor Spoială, care reprezintă interesele grupului de acţionari din Moldova: Victor Ţurcan, Galina Proidisvet şi Elena Artemenco şi Valentina Ţurcan, care deţin împreună peste 24% din acţiunile VICB.

Alţi doi: Ionuţ Octavian Pătrăhău şi Gavin N. Ryan vor reprezenta interesele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, care la finele lunii mai şi-a majorat cota până la 27,56% din capitalul VICB.

De notat că anterior Lobanov a înaintat alte candidaturi, care nu au fost aprobate de Banca Naţională, pentru că timp de 9 luni nu au prezentat documentele solicitate în astfel de cazuri.

Consiliul nu este funcţional deja de doi ani şi jumătate La fel şi contractele managerilor. Statutul Victoriabank prevede că Consiliul de administraţie este format din şapte membri. Aceştia sunt numiţi de patru ani.

Varianta în limba engleză o puteţi accesa aici.