În felul acesta, Moscova nu face altceva decât să-şi apere interesele economice, a declarat Valeri Kuzmin, în cadrul unui interviu acordat TVR 1, potrivit Euractiv.ro.

„Acordul de Asociere UE-Republica Moldova presupune un şir de elemente economice. În primul rând, crearea zonei de liber schimb între R. Moldova şi Uniunea Europeană. Un asemenea acord de liber schimb există între Rusia şi R. Moldova în cadrul CSI. Datorită acestui document, Moldova exportă de mulţi ani produsele sale în condiţii avantajoase. În timp ce în spaţiul european, Moldova exportă mărfuri în cantităţi reduse”, a spus diplomatul.

El a explicat că, dacă Rusia şi UE nu se vor înţelege cum pot funcţiona în Republica Moldova aceste două zone de liber schimb, ”atunci Moscova, apărându-şi piaţa, va fi nevoită să închidă piaţa CSI pentru R. Moldova”.

„Este o practică normală de apărarea a intereselor economice”, a mai spus Kuzmin.