Este vorba de acordul de finanţare în valoare de 150 de milioane de euro, condiţionat de Guvernul de la Bucureşti cu o serie de reforme pe care Chişinău trebuie să le îndeplinească. Astfel, prima tranşă va fi deblocată pe 24 august, au precizat responsabilii Executivului român.

Precizăm că la începutul acestui an, Guvernul României a transmis autorităţilor de la Chişinău lista măsurilor care urmează să fie luate pentru a beneficia de prima tranşă din împrumutul de 150 de milioane de euro.

Astfel, Republica Moldova trebuia să numească un guvernator la Banca Naţională, să iniţieze discuţii cu Fondul Monetar Internaţional în vederea semnării unui acord de finanţare şi să ajusteze legislaţia financiar-bancară la standardele europene.