Singurul beneficiar este Grupul de Companii Trans-Oil, un holding format din off-shore-uri înregistrate în Elveţia şi Cipru şi societăţi pe acţiuni sau SRL-uri din R. Moldova, Ucraina şi România, care îl are în centru pe cetăţeanul rus Vaja Djaşi, născut în Georgia, deţinător de paşaport american şi membru al Consiliului de Administrare al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri a lui Vlad Plahotniuc. Fermierii ameninţă cu proteste de ani buni, iar autorităţile dau din umeri şi refuză să recunoască poziţia de monopol al Trans-Oil. 

Trans-Oil, o firmă rusească, a ajuns să deţină monopolul absolut al exportului de cereale, pe orizontală şi pe verticală, de la stocare, la transport intern pe cale ferată şi apoi la exportul pe cale maritimă prin Portul Giurgiuleşti. Trebuie menţionat că acest obiectiv, inclusiv infrastructura, a fost construit pe bani publici ca, în cele din urmă, statul să controleze doar 10% din el, afacere făcută în timpul lui Vladimir Voronin.

Micii producători acuză că ar fi furaţi şi la cântar sau la cantitatea care este judecată tendenţios după gradul de umiditate pe care l-ar avea marfa. Ei reclamă că producţia le este cumpărată la un preţ derizoriu, iar ceilalţi traderi acuză Trans-Oil de forţare a vânzării mărfurilor lor către aceeaşi companie monopolistă.

Trans-Oil fără „machiaj”

 

Grupul de companii Trans-Oil este format din off-shore-uri înregistrate în Elveţia şi Cipru, care au cumpărat societăţi pe acţiuni sau SRL-uri în R. Moldova, Ucraina şi România. Conform Registrului de Stat al persoanelor juridice, societatea respectivă a fost deschisă în R. Moldova, în 1997, ca Filială a Firmei Americane „Trans Oil” LTD., administrată de Maria Corobanenco. În 2005, potrivit aceluiaşi registru, au fost înregistrate modificările operate în documentele de constituire ale întreprinderii privind schimbarea componenţei asociaţilor cu redistribuirea părţilor sociale în capitalul social după cum urmează: Djaşi Vaja, Rusia – 100%! În 2006, Djaşi a cedat dreptul de proprietate asupra holdingului unei societăţi anonime, Visions Holding S.A., înregistrată la 18 octombrie 2004 la Geneva. Directoarea firmei este Evghenia Ursu, cetăţeană a Federaţiei Ruse, persoană apropiată lui Djaşi, iar preşedintele consiliului de administraţie este un anume Gregorio Fazzone. Numele acestora apar în calitate de fondatori şi administratori ai mai multor off-shore-uri asociate grupului de companii Trans-Oil.


Arbi Misirbiev (stânga), Vaja Djaşi (centru) şi Said Misirbiev (dreapta).

Filiera cecenă 

Societatea Visions Holding S.A. este fondatoare şi proprietară a unei serii de întreprinderi în R. Moldova. Este vorba în principal de societăţi care au în proprietate silozuri: ÎM Moldogranum, ÎCS Kelley Grains, S.A. Elevator Kelley Grains, S.A. Elevatorul Iargara. Un alt off-shore important asociat companiei Trans-Oil este Trezeme Limited, fondator şi cofondator al unei alte serii de firme care deţin în proprietate silozuri: ÎCS AnenGrain-Group SRL, ÎCS Flograin SRL, SRL Agrofloris-Nord, ÎCS UleiNord SRL, ÎCS Unco-Cereale SRL şi ÎCS Transbulk Logistics SRL, ultimul fiind şi proprietarul terminalului cerealier din portul Giurgiuleşti, administrat de cecenul Azamat Misirbiev.

Arbi Misirbiev este fondator al companiei Trans-Oil Investments LLC. Este vorba de o familie de ceceni originară din Groznîi. Pentru extinderea afacerilor sale în România, Djaşi a folosit o altă societate anonimă, Delta Commodity&Financial Services SA, condusă de acelaşi Gregorio Fazzone şi o anume Olivia Ludwika Chenaud.

Primele au fost silozurile

Povestea achiziţiilor de silozuri a început în 1996, când investitorul american James Kelly de la Trans Oil Ltd a venit să facă afaceri în regiunea Mării Negre. Lângă el l-a avut pe Vaja Djaşi, care deţinea pe atunci funcţia de vicepreşedinte al companiei. Primul siloz cumpărat de Trans-Oil a fost cel de la Căuşeni, de altminteri, cel mai mare din R. Moldova, cu o capacitate de stocare de 100.000 de tone. Preţul şi condiţiile de privatizare nu au fost făcute publice. În schimb, Curtea de Conturi a publicat un raport, în 2002, în care se menţiona că noul cumpărător a fost dispus chiar să achite şi pierderi cauzate de lipsa a 5.000 de tone de grâu în valoare de 13,7 milioane de lei, precum şi alte credite şi datorii de peste 7 milioane de lei. 

„În total, cumpărătorul, pe lângă obligaţiile asumate, a fost nevoit să achite cheltuieli suplimentare de circa 22 de milioane de lei”, se precizează în raportul Curţii de Conturi. Compania nu şi-a mai onorat obligaţiile. Aceeaşi instituţie constata într-un raport de audit din 2 iulie 2010 că obligaţiile post-privatizare nu au fost îndeplinite întocmai nici la „Elevatorul Iargara” S.A. cumpărat de către Kelley Grains Corporation SRL (din grupul Trans-Oil) contra sumei de 4,2 milioane de lei, care se angajase să facă investiţii de 18,1 milioane de lei.

În concluzia raportului, Curtea de Conturi nota: „Obiectivele şi direcţiile investiţionale prevăzute în programul investiţional, incluse în contractul de vânzare-cumpărare a patrimoniului public, nu au fost realizate pe deplin şi în termenele stabilite, care au fost prelungite prin acorduri adiţionale, cu modificare, în unele cazuri, şi a direcţiilor de investire”.

Grupul Trans-Oil deţine 16 silozuri pe teritoriul R. Moldova cu o capacitate de circa 500.000 de tone (din cele 44 de silozuri existente) şi încă unul în Portul Reni, Ucraina, precum şi cele achiziţionate recent în România din cadrul fostului grup Racova, deţinut anterior de către Adrian Porumboiu.

Schemă cu iz imobiliar 

Odată cu preluarea lor, majoritatea silozurilor administrate de grupul Trans-Oil au intrat într-un proces de gajare continuă. Sute de milioane de dolari au fost rostogolite sub formă de credite contractate de la diferite bănci. De exemplu, în urma gajărilor succesive ale silozului de la Ceadâr-Lunga, grupul de firme Trans-Oil a obţinut, între 2007 şi până în prezent, credite în valoare de 60 de milioane de dolari, 26 de milioane de euro şi 40 de milioane de lei moldoveneşti. În urma gajării silozului de la Iargara, Trans-Oil a obţinut credite în valoare de 50,5 milioane de dolari, în perioada 2007–2012. O parte din această sumă, 20 de milioane de dolari, a fost contractată şi restituită în aceeaşi zi către fondul de investiţii – Deutsche Investitions (DEG), la 3 decembrie 2012.

Aceste împrumuturi apar exact în momentul în care la Bursa de Valori a R. Moldova a înregistrat vânzări de acţiuni ale Silozului Iargara către Ceba Grup SRL, exponent al holding-ului „Trans-Oil”. În cazul silozului de la Căuşeni, Trans-Oil a contractat, în 2014, un credit de 25 de milioane de dolari din partea BERD. Ceea ce este însă interesant este faptul că holding-ul Trans-Oil a mai obţinut un credit de 155 de milioane de dolari de la un grup de creditori internaţionali, garantat de către off-shore-ul Aragvi Holding International, societate anonimă ce face parte din grupul Trans-Oil, companie calificată de site-urile de profil drept una „foarte mică”.

Acestea sunt doar câteva exemple de folosire a silozurilor în scheme financiare complexe şi cu o valoare foarte mare faţă de preţul la care au fost achiziţionate, unele dintre ele în urma unor privatizări de la stat. Mai precis, cumpărarea lor la preţuri mici şi apoi gajarea acestora pentru credite de sute de milioane de dolari la valoarea de astăzi a pieţei imobiliare.

Practicile de „business” Trans-Oil

Problema este cu atât mai apăsătoare cu cât producătorii din R. Moldova ar dori să exporte cereale pe pieţele din Uniunea Europeană, acolo unde preţurile sunt mult mai bune. Ţinând cont că este aproape imposibil să treci de Trans-Oil în Portul Giurgiuleşti, accesul la piaţa din România se poate face numai terestru, cu ajutorul camioanelor, ceea ce implică costuri extrem de mari, iar cantităţile sunt mici şi procedurile anevoioase.

Potrivit producătorului şi exportatorului de cereale, Vasile Gajiu, piaţa UE, mult mai sigură, este blocată pentru majoritatea exportatorilor de cereale din R. Moldova. „Puterea favorizează de ani buni Trans-Oil-ul. Mai întâi, acest sprijin s-a manifestat prin acordarea de vagoane pentru transportarea cerealelor. Pentru a evita aceste piedici pe viitor, am cumpărat maşini cu care transportăm cereale la Reni şi Galaţi, deoarece Portul Giurgiuleşti este controlat de Trans-Oil. Suntem obligaţi să mergem la Reni şi Galaţi, cu maşinile, ceea ce este costisitor. Cea mai bună cale de export de cereale este cea maritimă, statul trebuie să creeze condiţii egale pentru toţi exportatorii. Dacă nu ar exista monopol, preţul la grâu ar fi mai mare, de aceea această companie [Trans-Oil] se străduieşte să controleze piaţa din R. Moldova, pentru a păstra preţurile mici”, a afirmat Gajiu. 

Concurenţii Trans-Oil evită să discute cu presa, iar, în unele cazuri, ezită chiar să rostească numele acestei companii. Unul dintre puţinii oameni de afaceri care a avut curajul să vorbească cu noi despre practicile „de business” ale angajaţilor Trans-Oil este producătorul şi exportatorul Alexandru Vitan, patronul SRL „Vitanimpex-Agro”. Acesta a avut o serie de procese cu ÎCS „FFA Trans Oil LTD” din cauza că nu a reuşit să-şi achite datoriile către această companie. Pentru moment, Alexandru Vitan s-a stabilit la Galaţi, deoarece nu mai poate să-şi continue afacerile în R. Moldova. Aici a rămas doar cu datorii, „din cauza companiei Trans-Oil”, a precizat el.

„Tot timpul îmi blocau exportul prin nu ştiu ce relaţii, prin Vama centrală de la Chişinău. Când maşinile mele ajungeau în Vama Cahul şi îşi făceau actele, declaraţia vamală, eram blocat. Mă bloca Trans-Oil-ul… Chiar dacă aveam datorii faţă de Trans-Oil, nu ştiu de ce statul R. Moldova îmi bloca activitatea. Altă dată, mi-au ţinut maşinile 20 de zile încărcate în vamă. Totul s-a făcut cu vama, judecătoria şi executorul judecătoresc. Totul era legal, cum spuneau ei. Am avut nave încărcate în portul Giurgiuleşti. Când au auzit ei că încarc grâu, m-au blocat. Le-am întors o parte din bani, vreo 10.000 de dolari, şi le-am cerut să mă lase să mai vând o navă ca să le întorc şi banii rămaşi. În plus, le-am spus că au marfa mea la silozul de la Iargara, ca gaj, pe care o puteau lua oricând, aşa au făcut, nu mai ştiu unde e marfa aia”, ne-a declarat omul de afaceri.

Afacerea Iargara 

„Dar ştiţi cum au cumpărat silozul de la Iargara?! Au adunat toţi muncitorii şi au semnat toţi, am martori, au semnat că Trans-Oil are marfă în siloz, pe care nu o avea, ca să o pună gaj şi să ia bani de la bănci ca să cumpere obiectivul ăla. Aşa au cumpărat, aşa au devenit proprietari, prin înşelăciune!”, a adăugat el.

Trebuie să menţionăm că, potrivit datelor de la cadastru, în aceeaşi perioadă, silozul de la Iargara, Leova, a contractat de la Universalbank, instituţie financiară la care Vaja Djaşi era acţionar, un credit în valoare de 444.500 de dolari, pe care l-a restituit în 2009. Amintim că silozul de la Iargara a fost cumpărat în 2007, de către Trans-Oil, cu circa 4 milioane de lei. 

În acelaşi timp, directoarea silozului Iargara, Vera Belicci, ne-a spus că, în momentul venirii sale la conducere, întreprinderea avea mari datorii. După instalarea ei în funcţia de director, dânsa ne-a declarat că a reuşit să readucă întreprinderea pe linia de plutire, reechilibrând-o financiar. De altfel, directoarea a şi primit o distincţie pentru bunele practici de management pe care le-a aplicat. După privatizare, aceasta a rămas în fruntea acestei întreprinderi. În ce priveşte acuzaţiile lui Vitan, Belicci a afirmat: „Muncitorii nu au semnat niciodată asemenea acte şi nici Trans-Oil nu ne-a obligat să facem aşa ceva. A fost concurs de privatizare, nu ştiu cum s-a desfăşurat, deoarece eu nu am participat”. 

„Situaţia producătorilor agricoli din R. Moldova e foarte grea” 

Producătorii agricoli sunt nemulţumiţi de felul în care stabileşte Trans-Oil preţurile de achiziţie a cerealelor. „Mi-au dat nişte bani dinainte pentru grâul pe care îl aveam pe câmp, la preţul care le convenea lor. Aşa m-au atras sub controlul lor… Astfel, lumea e obligată să le dea lor marfa la preţul stabilit de ei, deoarece producătorii agricoli au o situaţie grea, au mereu probleme. Uneori Trans-Oil ridică preţul, dar marfa nu o cumpără… Iar dacă o cumpără, o plăteşte în două-trei luni. Ceilalţi exportatori sunt obligaţi să meargă la Reni. Însă acolo serviciile portuare sunt mai mari decât la Galaţi. Ca să încarci o tonă la Galaţi costă 4 euro, iar la Reni – 12”, a spus Vitan. (DOC)

„De multe ori producătorii vând Trans-Oil-ului cereale de calitate, însă reprezentanţii acestei companii spun contrariul: „Cerealele voastre sunt de calitate proastă”. După această experienţă, am decis că, pentru firma mea, compania Trans-Oil nu mai există! Mă străduiesc să asigur furnizorii mei cu seminţe de calitate aduse din Franţa, îi asigur cu ierbicide de calitate; le vând motorină cu o reducere de 2 lei–2,50 la litru, aduc îngrăşăminte minerale din Uzbekistan; grâul moldovenesc are o calitate foarte bună; importăm seminţe din SUA şi Turcia. Prin urmare, atunci când negociem preţul de achiziţie a cerealelor cu furnizorii noştri, se ia în calcul detaliile menţionate mai sus. În timp ce Trans-Oil vine şi stabileşte doar preţul în regiune. Trans-Oil şi-a făcut singură reputaţia pe care o are. Cumpără grâu şi nu-şi plăteşte furnizorii sau o face la trei-patru luni; înşeală furnizorii în ce priveşte calitatea cerealelor”, ne-a declarat un exportator din UTA Gagauz-Yeri.

Concurenţii mai acuză Trans-Oil-ul că acesta nu ar dispune nici de tehnologie pentru stabilirea calităţii mărfii predate de producător. „Laboratoarele sunt vechi şi lucrează după sistemul GOST, nu ca în România după ISO (sistem de management al calităţii). Trans-Oil-ul nu face nimic să modernizeze tehnologia. În plus, multe silozuri sunt vechi, ceea ce afectează calitatea cerealelor”, ne-a declarat o sursă din domeniul comerţului cu cereale apropiată de Trans-Oil.

Extinderea în Ucraina şi probleme pe piaţa UE – România 


Adrian Porumboiu

În 2015, Trans-Oil-ul a intrat şi în România, cumpărând grupul Racova de la omul de afaceri Adrian Porumboiu, cu toate silozurile, fabricile de ulei şi drepturile de arendă a terenurilor. Preţul oficial al tranzacţiei nu a fost dezvăluit, însă presa din România l-a estimat în jurul sumei de 150–180 de milioane de dolari. Nici bine intraţi pe piaţa UE, Trans-Oil nu îşi achită plăţile către proprietarii de terenuri. „Sunt neplăcut surprins să aflu că mulţi dintre proprietarii de terenuri, în noile condiţii, nu şi-au primit drepturile ce li se cuveneau prin contract, iar din cauza inerţiei acest lucru mi se reproşează mie. Acesta este suficient motiv să vin să le spun că nu mă mai ocup de această afacere şi să le reamintesc că, timp de 18 ani, am avut o colaborare excelentă cu toată lumea”, a declarat recent afaceristul român Adrian Porumboiu, citat de economica.net.

Consiliul Concurenţei stă cu mâinile în sân 

În 2013, Uniunea Republicană a Asociaţiilor Producătorilor Agricoli (UniAgroProtect) a solicitat Consiliului Concurenţei să verifice dacă Trans-Oil deţine poziţie dominantă pe piaţă. UniAgroProtect reprezintă interesele a 15 asociaţii regionale de profil agricol de pe întreg teritoriul R. Moldova şi circa 2.000 de agenţi comerciali. „În opinia noastră, compania Trans-Oil face abuz de această poziţie dominantă pe piaţa oleaginoaselor, oferind un preţ mai jos de cel de pe piaţă, care există în regiune. Aşadar, achiziţionează un kilogram de floarea-soarelui cu 4,20 – 4,30 lei, în funcţie de regiune, iar, în acelaşi timp, pe pieţele locale din Ucraina şi România acest indicator se estimează la 4,50 – 4,60”, se arată într-o plângere adresată Consiliul Concurenţei la 27 septembrie 2013. Drept reacţie, această structură a cerut UniAgroProtect să facă munca de teren pe care chiar această instituţie a statului trebuia să o desfăşoare. (DOC)

Preşedintele UniAgroProtect, Alexandru Slusari, ne-a spus că Consiliul Concurenţei ştie despre monopolul din domeniul exportului de cereale, dar nu întreprinde nimic: „Trans-Oil controlează 60% din piaţa cerealieră. Scopul său este de a procura cât mai ieftin şi de a vinde cât mai scump. În septembrie, preţul grâului va fi de 2 lei şi 60 de bani. La un milion de tone, noi pierdem 500 de milioane de lei, doar dacă calculăm la pierderile de 50 de bani per kg”, a precizat Slusari.

Producătorii vor să vândă la preţurile bune din UE

La o întâlnire din 25 iulie curent dintre reprezentanţi ai asociaţiilor producătorilor de cereale, ai companiilor exportatoare, experţilor din cadrul Consiliului Concurenţei şi specialişti ai Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare s-a ridicat şi problema preţul scăzut la cereale din Republica Moldova. Aceştia au ajuns la concluzia că cel mai convenabil este transportul maritim, reprezentanţii asociaţiilor producătorilor de cereale au prezentat informaţii privind preţul la grâu în porturile din România sau din Ucraina, în comparaţie cu preţul în portul Giurgiuleşti, unicul port din Republica Moldova accesibil pentru nave maritime.

România oferă preţuri cu 20% mai mari, de ce n-ar profita producătorii moldoveni?

Numai că acolo, poziţia de forţă este deţinută de trader-ul Trans-Oil, care deţine şi silozul, fapt ce îi conferă un avantaj enorm în negocierea preţurilor cu micii producători care ajung şi vor să exporte cereale pe cale maritimă. Exportatorii de cereale au mai explicat că preţul din porturile mari, precum cele din România sau Ucraina, sunt mai ridicate cu circa 20%, deoarece capacitatea acestora este mai mare, fapt ce influenţează asupra logisticii.

Preţurile la cerealele de pe piaţa internă a României, conform ultimelor date oficiale furnizate de Ministerul Agriculturii din România, la 27 iulie 2016, variau pe tona de grâu de la 124 (în regiunea Banat) la 140 de euro (Oltenia). În schimb, în R. Moldova, Trans-Oil, de departe cel mai puternic trader de pe piaţă, cumpăra grâul cu 97 de euro tona la silozurile pe care le deţine în nordul R. Moldova şi cu 120 de euro la terminalul Trans-Oil din portul Giurgiuleşti. Practic, acele 20% diferenţă de preţ intră în buzunarul trader-ului monopolist pe piaţa stocării care transportă mai departe marfa spre pieţe de desfacere mult mai generoase, inclusiv în Uniunea Europeană.

Vaja Djaşi a recunoscut faptul că Trans-Oil deţine o poziţie dominantă pe piaţa de cereale a R. Moldova, însă acest fapt, în opinia sa, este rezultatul investiţiilor pe care le-a făcut Trans-Oil în sectorul agricol. „În primul rând, monopolism este un termen cu un sens foarte larg. Ar fi mai corect poziţie dominantă a Trans-Oil, deoarece compania a investit peste 200 milioane de dolari în această afacere în R. Moldova. Trans-Oil este actualmente singura companie care a făcut asemenea investiţii în această ţară. Iată de ce Trans-Oil are un procent mare la export. Noi suntem şi producători, lucrăm 35000 de ha. În al doilea rând, noi nu dictăm preţurile. Preţurile sunt dictate de piaţă. Dacă vom plăti mai puţin decât alţii, producătorii ar vinde altora. Avem o atitudine adecvată economiei de piaţă, de aceea condiţiile de piaţă sunt egale pentru toţi, cu excepţia faptului că noi am construit şi am cumpărat foarte mult. Dacă concurenţii noştri ar face investiţii la fel ca noi, ar avea aceleaşi privilegii. Piaţa este liberă, faptul că noi stabilim preţurile acestea nu sunt obligatorii, producătorii pot să-şi vândă cerealele unde vor”.



Investigaţia a fost realizată de Ilie Gulca şi Mădălin Necşuţu în cadrul Proiectului „Shining a Light on Corruption in Moldova” desfăşurat de Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Freedom House, cu sprijinul financiar al Ministerului de Externe al Regatului Norvegiei.