Evenimentul continuă să provoace discuţii şi scandaluri, legate de transparenţa cu care s-a făcut această operaţiune, cine stă în spatele ei şi ce a câştigat Republica Moldova de pe urma acestui pas.

Din nou se cere anularea contractului de concesiune

Mai nou şi fostul ministru al Educaţiei, lidera partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu susţine că Acordul de concesionare a Aeroportului a fost semnat cu încălcarea legislaţiei.

În opinia ei, în timp ce câştigător al concursului a fost declarat Aeroportul Habarovsk şi Kolomenschii Zavod, contractul de concesionare a fost semnat cu altă persoană juridică, şi anume cu SRL Avia Invest, care nu a participat la licitaţie şi care nu a demonstrat că satisface criteriile care trebuiau să stea la baza atribuirii contractului de concesionare.
 
Maia Sandu considera că această încălcare este suficientă pentru a declara nulitatea contractului şi că după furtul bancar, concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău ar fi a doua afacere în care actualul guvern refuză să facă lumină.

În replică administraţia Avia Invest o acuză pe Maia Sandu de declaraţii populiste, care ar fi legate de campania electorală. Totodată Avia Invest enumără o serie de investiţii care ar confirma îndeplinirea condiţiilor contractuale şi îi ameninţă cu judecată pe toţi cei care vor face declaraţii populiste.

Încălcări la executarea planului de investiţii

De notat că un an în urmă Guvernul anunţa că întreprinderea trebuia să investească şi să execute lucrări în valoare de 45 de milioane de euro, până la 30 august 2015. În acelaşi timp Avia Invest a raportat Guvernului investiţii de 46 de milioane de euro în Aeroport, din care 16 milioane de euro reprezintă plăţi în avans pentru lucrări care abia urmează să fie executate. 

Anul trecut a fost creată şi o comisie de anchetă în frunte cu ministrul Justiţiei Vladimir Cebotari, care deşi a depistat mai multe încălcări a constatat că nu ar exista motive de reziliere a contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău.

"Nu există temeiuri. Grupul a identificat un şir de riscuri ce ţin de administrarea acestui contract. Raportul grupului de lucru a fost votat unanim şi în el sunt indentificate punctele slabe în poziţia guvernului. Concluzia raportului se bazeaza pe constatări. Astfel investitorul a efectuat lucrările prevăzute în punctele 1, 2, 3, dar sunt şi lucruri care încă nu au fost efectuate", a precizat ministrul.

În acelaşi timp Vladimir Cebotari susţinea că potrivit contractului, până la 30 august 2015, Avia Invest trebuia să fi dat în exploatare trei unităţi fixate pentru prima etapă. Este vorba de parcare, facilităţile aeroportuare (sosiri/plecări) şi facilităţi externe, cum ar fi pista de decolare/aterizare. Până în toamna 2015 era dată în exploatare doar parcarea subterană.

În acelaşi timp se uită de un alt aspect al problemei: ce beneficii a obţinut până acum Guvernul de la concesionarea Aeroportului. 

Astfel Avia Invest nu prezintă pe pagina sa WEB rapoarte anuale de activitate, venituril, profitul şi valoarea taxelor achitate statului pentru obiectivele luate în concesiune, ci doar nişte informaţii sumare în unele comunicate de presă, care nu oferă însă o imagine clară a stării financiare şi a investiţiilor realizate.

Datele publice relevă însă beneficiile obţinute de stat sunt deocamdată mici, asta în condiţiile în care în ultimii doi ani numărul pasagerilor ce au beneficiat de serviciile Aeroportului s-au majorat de circa două ori. 

Astfel datele oficiale (mf.gov.md şi date.gov.md) privind rezultatele activităţii Aeroportului Internaţional Chişinău arată că până la concesionare întreprinderea obţinea profituri importante, cel mai mare fiind în 2010 - 54,8 milioane lei, sau peste 4,4 milioane de dolari.

În acelaşi timp după concesionare profitul Aeroportului a fost de 9,4 milioane lei, sau 0,7 milioane de dolari în 2014 şi de 20,4 milioane lei (circa 1,1 milioane dolari) în 2015.