„Ţin să menţionez că aceste modificări din start au fost concepute de organizaţiile de fermieri în scopul stimulării asocierii agricultorilor. Evident că fiecare producător agricol în parte are capacităţi tehnici şi financiare limitate de a importa direct motorină pentru consum propriu”, a adăugat preşedintele Asociaţiei UniAgroProtect.
 
În aceste condiţii, agricultorii îndeamnă ANRE să-şi revizuiască decizia şi să îndeplinească prevederile legale. „Cerem ca ANRE să-şi revizuiască propria decizie şi să recurgă la executarea legii. Dacă este nevoie de precizat anumite aspecte în legislaţie, haideţi să facem acest lucru, dar nu să ne opunem iniţiativelor agricultorilor”, a declarat Slusari.
 
Amintim că la sfârşitul anului trecut, Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege care permite fermierilor din Republica Moldova să importe motorină pentru consum propriu fără să achite taxe pentru licenţă. Proiectul de lege prevede că începând cu 1 aprilie, producătorii agricoli pot depune la ANRE cereri de acordare a autorizaţiilor de import de motorină în calitate de carburant pentru utilaj, transport sau tehnică agricolă, utilizate nemijlocit în activitate.