Un proiect de modificare şi completare a Legii instituţiilor financiare şi a Legii privind înregistrarea de stat a persoanelor juridice şi a întreprinzătorilor individuali a fost votat de Parlament în lectură finală.

Potrivit BNM, lichidatorii băncilor nu reuşesc în termen să finalizeze procesul de lichidare a instituţiilor financiare. „Aceştia se confruntă cu diverse probleme ce ţin de evaluarea şi comercializare activelor, soluţionarea litigiilor în instanţele de judecată, executarea titlurilor executorii, derularea procedurii de insolvabilitate”, se spune în nota informativă a proiectului.

Astfel, la începutul acestui an în proces de lichidare se aflau 11 bănci: Bancosind, BIID MB, Basarabia, Guineea, Întreprinzbancă, Oguzbank, Investprivatbank, Universalbank, dar şi cele trei bănci aduse la faliment în urma „jafului secolului” - Banca de Economii, Banca Socială, Unibank.

Potrivit datelor prezentate de lichidatori, băncile aflate în proces de lichidare au datorii semnificative faţă de persoane fizice şi juridice, alte bănci,persoane juridice şi instituţii de stat.

La sfârşitul anului trecut, depozitele ​persoanelor fizice constituiau peste 585 de milioane de lei, depozitele persoanelor juridice - peste 800 de milioane de lei, mijloacele băneşti datorate băncilor - circa 15 miliarde de lei, alte obligaţiuni - 513 milioane de lei, inclusiv datoria faţă de Ministerul Finanţelor.