Aşa-numita Lege 2% a fost votată încă în 2014. Aceasta însă conţinea „unele prevederi care pot afecta negativ existenţa şi evoluţia mecanismului de desemnare procentuală şi, ca rezultat, durabilitatea financiară a organizaţiilor societăţii civile”, se spune în nota informativă a proiectului de lege.

Scopul noului act normativ este de a reglementa condiţiile de acces egal la mecanismul de desemnare procentuală pentru asociaţiile obşteşti şi instituţiile religioase; simplificarea modului de efectuare şi utilizare a desemnărilor procentuale, includerea unor reguli adecvate şi egale de raportare şi sancţionare în caz de utilizare neadecvată a surselor.

Astfel, asociaţiile obşteşti vor trebui să demonstreze desfăşurarea activităţii de utilitate publică, să demonstreze că îşi desfăşoară activitatea timp de cel puţin 1 an şi să demonstreze că nu au datorii faţă de bugetul public naţional pentru perioadele fiscale anterioare. 

 Noul proiectul reglementează şi destinaţia banilor. Astfel, asociaţiile obşteşti pot folosi aceste sume doar pentru susţinerea educaţiei, ştiinţei, culturii, sportului, ocrotirii sănătăţii, protecţiei sociale etc.  De asemenea, instituţiile religioase vor putea utiliza aceşti bani doar pentru activităţi sociale, morale, culturale sau de caritate.