Experţii şi comentatorii politici susţin că acest proiect se înscrie perfect în cronologia jafului care a falimentat cele trei bănci.

„Este de fapt continuarea acelui şir logic, începând cu asumările de răspundere din partea Guvernului când s-au adoptat legi care au pregătit de fapt acest jaf. Nu cred că la Comisia economie se va lua o decizie care să devieze de la acest curs. Vedem repezeala cu care se promovează acest proiect. Cu siguranţă că va fi votat de majoritatea mută. Cei care se mai consideră opoziţie trebui să insiste pe votarea nominală, astfel ca poporul să-şi cunoască eroii”, a declarat analistul politic Victor Ciobanu în cadrul emisiunii Ora Expertizei de la Jurnal TV.

Proiect de lege este unul inechitabil în raport cu cetăţenii, iar în loc să fie pus în regim de urgenţă pe masa Parlamentului, acesta trebuia discutat mai întâi cu societatea civilă, spun experţii.

„Acest proiect trebuia să fie pe larg dezbătut cu participarea experţilor economici pentru a fi găsită soluţia cea mai puţin dureroasă pentru societate. Nu corespunde cu niciunul dintre criteriile cele mai importante stipulate în legislaţie: trebuie să apere drepturile cetăţenilor, egalitatea şi echitatea socială. Este un proiect viciat. Este cea mai simplă soluţie şi cea mai nedreaptă faţă de cetăţeni”, a comentat directorul Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei, Galina Bostan.

„Cetăţeanul aşa şi nu şi-a expus punctul de vedere cu privire la jaful din sectorul bancar. Ca să găsim o soluţie eficientă trebuia mai întâi să-i dăm afară pe cei care au participat la jaful din sistemul bancar şi să răspundă ei cu averile lor”, a menţionat expertul economic Viorel Gîrbu.

Potrivit proiectului, Ministerul Finanţelor va emite şi va transmite BNM obligaţiuni de stat în sumă de 13 miliarde 583,7 milioane de lei, pe un termen de până la 25 de ani, cu o rată efectivă a dobânzii de 5% anual. Cifra reprezintă suma creditelor de urgenţă acordate în 2014 şi 2015 de BNM celor trei bănci care ulterior au falimentat.

„La stabilirea ratei dobânzii pentru obligaţiunile de stat respective s-a avut în vedere Strategia politicii monetare a BNM pe termen mediu, potrivit căreia BNM va menţine inflaţia la nivelul de 5 la sută anual”, explică nota informativă a proiectului.

Proiectul este însoţit de expertiza Centrului Naţional Anticorupţie, potrivit căreia acesta „încalcă grav drepturile şi interesele fundamentale ale cetăţenilor, garantate prin lege”.