Un acord de finanţare pentru un nou gazoduct care va lega zona Mării Negre de Centrul Europei, va fi semnat de Transgaz la Bruxelles. În acest sens Comisia European va oferi 180 de milioane de euro din cele 400, la cât este estimată valoarea proiectului.
Noul traseu va fi realizat de companiile de transport de gaze din Bulgaria, România, Ungaria şi Austria, scrie Radio România.
Proiectul BRUA este un proiect care contribuie la interconectarea noastră cu vecinii, respectiv cu Bulgaria şi cu Ungaria, dar care creează perspectivele dezvoltărilor de la Marea Neagră, creează perspectivele ca pe zona de nord-est a României să mergem şi spre interconectorul cu Moldova şi să contribuim la sporirea securităţii energetice, nu doar a României, ci şi a Republicii Moldova, a declarat, director în cadrul companiei Transgaz, Ciprian Alic.
La aceiaşi dezbatere vice-preşedintele companiei din Kazahstan KazMunaiGaz, Azamat Jangulov, a precizat că propria sa companie are proiecte de investiţii similare, printre care şi un gazoduct de legătură cu România, însă aşteaptă ca guvernul de la Bucureşti să dea curs unui memorandum semnat în anii trecuţi.